Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități implementează proiectul „Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa”

Cardul European pentru Dizabilitate
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități implementează proiectul „Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa”, proiect finanțat de Comisia Europeană prin DG Employment, Social Affairs and Inclusion.
Proiectul reprezintă o contribuție inovativă, la nivel european, pentru recunoașterea reciprocă a dizabilității în România și în alte state membre UE, participante la proiect: Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda și Malta.
Proiectul va pune bazele cadrului legal și organizațional necesar emiterii Cardului european pentru dizabilitate, ce va asigura posesorilor accesul la pachetele de beneficii, agreate la nivel național. Proiectul se adresează unui grup țintă format din: 50.000 persoane cu dizabilități din România și persoane cu dizabilități din alte state membre UE participante la proiect, care vor accesa în România și statele partenere, pachetele naționale de beneficii.
Drepturile recunoscute de fiecare stat implicat în proiect sunt din următoarele arii: cultură, petrecerea timpului liber, transport şi sport, fiecare stat având libertatea de a decide asupra pachetului de facilităţi ce va face obiectul cardului european.
În România, beneficiile agreate sunt în domeniul culturii, petrecerea timpului liber şi sport.
Pentru detalii privind proiectul vă rugăm să accesați: http://dizab.eurocard.gov.ro
Sursa: http://anpd.gov.ro/web/despre-noi/programe-si-strategii/cardul-european-pentru-dizabilitate/

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate