Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
luni 26 august 2019
  • :
  • :

Biserica de lemn din Galu, lăcaş de neasemuit în frumuseţe

În Poiana Teiului, la Galu, geniul meşterilor locali a dăltuit în lemn un lăcaş de neasemuit în frumuseţe. În Neamţ, niciunde ca aici măiestria construirii unei biserici de lemn n-a cunoscut o asemenea eleganţă, o atât de delicată aşezare a detaliilor, un atât de armonios echilibru al ansamblului.
Era pe la 1812, un grozav pârjol s-a abătut, taman în noaptea Învierii, peste biserica de la Galu, de parcă mânia lui Dumnezeu s-ar fi coborât pe pământ. Bârnele au ars în vâlvătaie, iar până dimineaţa lăcaşul a fost mistuit cu totul. Şase ani s-au zbătut sătenii să ridice o altă bisericuţă, să aibă unde să se roage lui Dumnezeu. N-au mai făcut-o pe dâmb, lângă cărarea ce ducea de la Târgu Neamţ spre Dorna, ci la loc mai aşezat, aproape de malul Bistriţei, să aibă la îndemână apă, dacă s-ar mai întâmpla să se aprindă vreun foc. În 1818, după toţi acei ani de strădanie, bisericuţa, o frumuseţe pentru care meşterii se întrecuseră pe sine, era ridicată şi sfinţită. Durată gospodăreşte, din lemn de molid, „de pe loc“, ales după cum se ştia rânduiala din bătrâni, noua bisericuţă a rezistat până în zilele noastre.
Înscris în lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, încă din 1948, lăcaşul rămâne expresia celui mai înalt rafinament întâlnit în arhitectura construcţiilor de lemn de pe Valea Bistriţei.

Prin urmare, pe bună dreptate, arhitecţii şi specialiştii în monumente istorice au încadrat bisericuţa de aici, o sinteză între stilurile ardelenesc şi moldovenesc de secol XVIII, în rândul celor mai valoroase lăcaşuri de lemn din ţară.

Un lăcaş de poveste

În 1964, Elisabeta Bostan, cea care a regizat filmul „Amintiri din copilărie“, a ales bisericuţa de lemn din Galu pentru a turna câteva dintre scene. Vizitând acest lăcaş, am înţeles şi de ce. Drumul până la bisericuţă, precum şi locul pe care este aşezată par şi acum să-ţi facă loc, ţie, celui venit să o vezi, într-o poveste. O poveste cu oameni aşezaţi, cu un sat vrednic şi cu o natură hărăzită de Dumnezeu să le sporească frumuseţea. Urmez uliţa strâmtă ce şerpuieşte de la şoseaua principală spre locul de pe malul Bistriţei pe care a fost ridicat lăcaşul. Spre capătul ei, copaci umbroşi străjuiesc porţile de lemn de la intrare. E linişte, în faţă un versant împădurit veghează locul, iar casele de gospodari din jur par a cuprinde bisericuţa ca într-o îmbrăţişare protectoare. De-aici, din povestea satului de munte, odată ce treci pragul porţii de lemn pari a intra într-o nouă poveste, cea a bisericuţei. Căci odată ce ai pătruns în curtea largă, acoperită de o umbră tainică şi răcoroasă, te copleşeşte aerul altui veac. Lemnul înnegrit de timp, pridvorul deschis, croşetat parcă de meşterii ce-l vor fi migălit, silueta miniaturală şi elegantă a bisericii, totul vine dintr-un timp ale cărui atribute erau răbdarea, frumosul, simplitatea şi stăruinţa pentru lucrul bine făcut.

Biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ de la Galu este construită din bârne de molid, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“, şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Acoperişul este din şindrilă. De altfel, întreg edificiul se bazează exclusiv pe lemn, atât ca element de construcţie, cât şi ca element decorativ.
La exterior, se remarcă pridvorul deschis, cu cele patru colonete de lemn, decorat cu o deosebită graţie de meşterii lemnari ai locului, precum şi încăperea pătrată a clopotelor, situată deasupra pridvorului, de certă influenţă ardelenească. De asemenea, la fel de frumos este şi decorul ancadramentului uşii de intrare, reprezentat de un brâu încrustat.

Stilul arhitectural este cel moldovenesc, puternic influenţat însă de stilul ardelenesc al bisericilor de lemn, explicaţie plauzibilă dacă ne gândim la valul de populaţie ardelenească ce a trecut munţii spre Moldova, în secolul XVIII, din cauza Uniaţiei. Nu întâmplător, unele elemente arhitecturale întâlnite la Galul pot fi observate şi la alte astfel de monumente de lemn de pe Valea Bistriţei: la Farcaşa, Grinţieş sau Bistricioara.

Şi la interior edificiul prezintă o notă distinctă. Se remarcă aici peretele despărţitor, precum şi sistemul de boltire, cu planşeu drept în pronaos şi cu fâşii curbe în plan octogonal în naos şi altar.

Bisericuţa de la Galu păstrează patrimoniul iconografic original. Astfel, catapeteasma datează de la 1818, iar o serie de icoane provin chiar de la bisericuţa arsă, cea care data încă de dinainte de 1800. Catapeteasma, deşi foarte veche, nu a fost niciodată restaurată. „O parte dintre icoanele de pe catapeteasmă se crede că ar proveni de la vechea biserică de lemn, cea care a ars“, explică pr. Manuel Dorneanu. Pictorul catapetesmei este Ioan Zugravul, instruit la Şcoala de pictură de la Răpciune (Ceahlău), cel care a pictat în mai multe biserici vechi de pe Valea Bistriţei.

Sursa: doxologia.ro