Centru Comunitar de Servicii Integrate la Agapia

Miercuri, 21 ianuarie, în incinta Primăriei Agapia a fost inaugurat Centrul Comunitar de Servicii Integrate (CCSI). Acțiunea este înscrisă în cadrul proiectului “Servicii integrate – abordare optimă pentru ocuparea forței de muncă”, implementat de către Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate SASTIPEN (partener principal), în parteneriat cu Agenția de Dezoltare Comunitară “Împreună” și Asociația Centrul de Resurse și Formare în Profesiuni Sociale “Pro Vocație”.

La eveniment au participat Gheorghe Neculae – subprefectul județului Neamț, Neculai Nastasă -primarul comunei Agapia, Mariana Sandu – coordonator Național CCSI și Daniel Răducanu – coordonator CCSI Agapia. Lansarea a dat participanților oportunitatea de a analiza și de a-și exprima opinia privind problemele din sfera ocupării forței de muncă, subiect sensibil și de mare actualitate, mai ales pentru comunitățile cu populații vulnerabile.

IMG_1811De fiecare dată când este lansat un nou program am o bucurie lăuntrică, în sensul că… se mai mișcă ceva în județ, există o nouă șansă pentru tineri ca să-și găsească de lucru. Agapia este o zonă binecuvântată, noi trebuie să folosim acele mijloace pentru a antrena forța de muncă tânără. Autoritățile locale – Primăria Agapia, dar și Instituția Prefectului la nivel județean au un rol foarte important. Dorim ca lucrurile să se deruleze în cele mai optime condiții (…) Orice afacere care se poate face în această zonă trebuie să aibă în vedere în primul rând tradițiile, încă păstrate aici”, a menționat subprefectul de Neamț, Gheorghe Neculae.

Înființat în parteneriat cu Primăria Agapia, CCSI vine în sprijinul membrilor comunității rurale aflați în risc de excluziune socială, adresându-se în special persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane inactive, șomeri, persoane ocupate cu agricultura de subzistență.

“Sunt doctor în sociologie și, împreună cu colegii mei de la Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate SASTIPEN am reușit să facem o cercetare pentru a determina unde  ar trebui să imlementăm acest proiect (…) În afara potențialului turistic, religios și foarte tradițional, la Agapia, din păcate, zona industrială și piața de muncă nu sunt la fel de ofertante. Domnul primar a avut disponibilitatea de a ne primi practic în casa dumnealui și de a ne ajuta să implementăm o idee care vine din experiență (…) Sărăcia nu înseamnă obligatoriu lipsa banilor. Oamenii care nu au informații nu au de unde să știe lucrurile de care se pot agăța pentru un trai mai bun”, a spus Mariana Sandu, coordonator național CCSI.

În cadrul Centrului Comunitar de Servicii Integrate de la Agapia vor fi furnizate, gratuit, servicii de consiliere și orientare privind formarea profesională, identificarea și valorificarea oportunităților de ocupare a membrilor comunității rurale, dezvoltarea competențelor antreprenoriale și asistență privind înființarea de mici afaceri. De asemenea, se vor susține atât sesiuni de informare, educare, conștientizare cu privire la importanța sănătății, cât și servicii de consiliere socială, în funcție de nevoile fiecărui solicitant.

“Sper să mă apropii cât mai mult de așteptările oamenilor care vin la acest centru. Ca și activitate, centrul va avea patru obiective mai mari: antreprenoriat, asistență socială, asistență medicală și ocupare și dezvoltare a persoanei. Prin toate acestea, se va încerca să se găsească un nou drum, o nouă oportunitate pentru cei care vin la noi”, a precizat Daniel Răducanu, coordonatorul CCSI Agapia.

Centrul de la Agapia este unul dintre cele șase create în regiunile Nord- Est și Sud – Vest cu scopul de a furniza servicii ce vizează consolidarea competențelor socio- profesionale și plasarea asistată pe piața forței de muncă a persoanelor din mediul rural.

“Sper ca Centrul Comunitar de Servicii Integrate din Agapia, prin aceste organizații mari, cu o bogată experiență și recunoaștere la nivel național să fie benefic pentru comunitate, pentru cetățenii care vor beneficia de acest proiect. Îmi doresc ca acest centru să aibă viață lungă și să deschidă ochii, mintea și calea tuturor tinerilor din comună, spre un viitor mai bun”, a spus Neculai Nastasă, primarul comunei Agapia.

Proiectul “Servicii integrate- abordare optimă pentru ocuparea forței de muncă” este implementat în perioada 18 aprilie 2014 – 17 octombrie 2015, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Andreea Trăsnea

Articolul Centru Comunitar de Servicii Integrate la Agapia a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate