Comunicat de presă editia III Tuning Fest Piatra Neamţ

      ACS Autocustoms invită toţi iubitorii de maşini speciale la cea de a III-a ediţie a Festivalului de Tuning de la Piatra Neamţ care se va desfăşura la finalul acestui week-end(1-3 august), în Ştrandul Tineretului. La evenimentul din acest an şi-au anunţat prezenţa peste 100 de proprietari de maşini tunate pentru diferite categorii. Partenerii acestui eveniment sunt Primăria şi Consiliul Local Piatra Neamţ, Perla Invest şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ.
Anul acesta vor fi jurizate şi premiate mai multe categorii:
Best Car Of The Show; Best Import Exterior; Best Custom Exterior; Best Autohtona; Best Interior; Best Rims; Best Paint; Best Old School Car; Best Club Display; Best Rat Look; Best AirRide; Best Static fitment; Best AirRide fitment; Best Airbrush; Best DemoCar; Best OEM^^; Best Engine.
Programul evenimentului va demara vineri, 1 august cu deschiderea oficială a ce va avea loc începând cu ora 12:00, în parcarea “Galleria Mall”, acolo unde se vor “întâlni” toate maşinile ce vor fi expuse pe perioada celor 3 zile de festival. În cadrul festivalului vor avea loc demonstraţii drift cu piloţi din, Campionatul Naţional de Drift şi Tuning Fest City Parade – parada maşinilor prezente prin unele dintre punctele cheie ale municipiului Piatra Neamţ.
Iubitorii de distracţie vor avea parte de un after party în aer liber cu DJ Harra.
În a doua zi de festival, publicul din Piatra Neamţ va avea acces nelimitat printre maşinile expuse şi tot în această zi se va face jurizarea maşinilor şi motocicletelor participante.
Duminică va avea loc Expo Tuning şi Concursul Naţional de Car, urmate de premierea şi închiderea oficiala a Evenimentului.
La acest eveniment şi-au anunţat prezenţa nume mari ale automobilismului din România cum ar fi Vali Porcisteanu, dublu campion naţional la rally, Emil Ghinea, pilot premiat Campionatului Naţional de Viteză în Coastă şi Gabriel Onofrei, preşedintele Asociaţiei Române De Drift.
“Suntem deja la cea de a treia ediţie a acestui eveniment am ajuns pe harta evenimentelor de profil din România. Piatra-Neamţ este trecut acolo cu un festival în luna august, ceea ce este foarte important pentru iubitorii de maşini tunate, dar şi pentru publicul larg. În cele trei zile de eveniment, în afară de ziua de întâlnire, atunci când maşinile vor veni în parcarea de la Galleria Mall şi va urma un marş în coloană prin cele mai importante puncte ale oraşului, avem o serie întreagă de concursuri şi manifestări care vor fi cu siguranţă pe placul publicului”, a spus organizatorul, Alin Rosca.

A.C.S. Autocustoms

10513405_709487499097870_5134103761534399850_n

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate