Festivalul Toamnei în Parcul Central

În acest weekend, la Târgu Neamț se desfășoară prima ediție a Festivalului Toamnei, organizat de către Primăria orașului, Casa Culturii “Ion Creangă’ și Fast Event Evolution Bacău.

“Fiecare dintre parteneri își are partea lui în organizare. Primăria a pus la dispoziție spațiul din Parcul Central, iar Fast Event Evolution au adus tot felul de producători cu lucruri de foarte bună calitate, veniți din toate colțurile țării. Noi, cei de la Casa Culturii, vom organiza evenimente culturale sâmbătă și duminică”, spune Margareta Mihăilescu, directoarea Casei Culturii “Ion Creangă” Târgu Neamț.

În perioada 17 – 19 octombrie, târgnemțenii găsesc în Parcul Central produse culinare din carne sau brânzeturi, haine din blană sau din piele, eșarfe, bijuterii și alte lucruri aduse de producătorii români.

Pentru a destinde atmosfera, sâmbătă, 18 octombrie, vor evolua pe scena din Parcul Central membrii Ansamblului Plăieșii de la Clubul Copiilor. Spectacolul va începe de la ora 16.30.

Duminică, 19 octombrie, tot de la ora 16.30, tinerii din Ansamblul Folcloric Ozana vor oferi târgnemțenilor clipe de voie bună, cu muzică și dans popular românesc. Este posibil să evolueze și formații etno recunoscute la nivel național grație societății Fast Event Evolution.

“Sperăm că Festivalul Toamnei va avea continuitate. La anul poate va fi mai bine organizat. Acum a fost în pripă. Am fi vrut ca la acest Festival de Toamnă să participe și producătorii noștri, cei care vând în Piața Agroalimentară, cu expoziții de fructe, de legume sau de conserve. Nu s-a putu anul acesta, sperăm că anul viitor se va face. Eu îi invit pe cetățenii orașului Târgu Neamț să vină, să vadă, să deguste, să cumpere dacă le plac produsele și să participe la spectacolele folclorice”, a conchis Margareta Mihăilescu.

 Andreea Trăsnea

Articolul Festivalul Toamnei în Parcul Central a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate