Sărbătoarea Bobotezei, eveniment inedit în comuna Tașca

În data de 6 ianuarie 2018, creștinii de pretutindeni și din comuna Tașca implicit, au sărbătorit și au participat la slujba Bobotezei.

Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă și denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greacă și înseamnă „arătare”, „descoperire”. De ce arătare sau descoperire? Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”.

Copiii Parohiei „Sfântul Spiridon” Tașca au participat și ei la slujba și la sărbătoarea Bobotezei. Un moment inedit și antrenant totodată, a fost momentul aruncării unor cruci în pârâul din apropierea Bisericii din Tașca, iar copiii au profitat de căldura de afară, nu au ezitat și au alergat prin apă, după Sfânta Cruce.
„Ce frumos și bineplăcut lui Dumnezeu !”, a declarat preotul Bisericii „Sfântul Spiridon” .

Sursa: Parohia „Sfântul Spiridon” Tașca

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate