Simpozionul Internațional ”Diversitatea Uitată a României”

Sâmbătă, 25 octombrie, Sala de Ședințe a Primăriei Târgu Neamț a găzduit cea de-a doua parte a Simpozionului Internațional ”Diversitatea Uitată a României – istorie, patrimoniu, memorie”.

Manifestarea a debutat joi, 23 octombrie, la Muzeul Unirii din Iași, cu vernisajul expoziției „Bate fierul la conac! 2014”. Sâmbătă, activitățile au continuat la Târgu Neamț, iar pionul principal al întâlnirii a fost Moshe Idel – filosof născut la Târgu Neamț, actual profesor emerit  la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Simpozionul a examinat interdisciplinar, intercultural și critic diversitatea trecută a României, concentrțndu-se pe cele trei axe conceptuale: istorie, patrimoniu și memorie. Specialiști de talie internațională și-au prezentat rezultatele cercetărilor făcute. Dintre participanți, amintim pe Marcel Tolcea – profesor la Universitatea de Vest Timișoara, Silviu Stern – inginer, director al Agenției Allianz Țiriac Asigurări Târgu Neamț, Viorel Achim – cercetător la Institutul de Istorie” Nicolae Iorga” București, Sorin Antohi – istoric al ideilor, prof. Victor Neumann – director al Muzeului de Artă din Timișoara, Alexandru Dan Ciochină – profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Andrei Cușco –lector la Universitatea de Stat din Chișinău și cercetător la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași. Prezent a fost și prefectul de Neamț, Vlad Angheluță.

”A fost o conferință în care s-a discutat ceea ce se uită în momentul în care ne amintim noi de trecutul României. S-a uitat că în realitate viața trecută a României a fost mult mai interesantă decât ce aflăm din manuale. A fost o viață diversă, o împletire, o interacțiune pe termen foarte lung între grupuri deosebit de diferite, care, chiar și în momente de conflict, au știut să găsească punți de legătură, să învețe unii de la alții. Suntem exact pe tărâmul pe care a avut loc poate una dintre cele mai senzaționale confluențe culturale din câte îți poți imagina, un fel de dialog între șamanismul ceangăilor, isihasmul creștinismului ortodox – cea mai mistică dimensiune a creștinismului ortodox și hasidismul, care a fost o revoluție mistică a iudaismului, o schimbare care a transformat iudaismul complet la mijlocul secolului XVIII.  Eu cred că oamenii care stau astăzi aici trebuie să afle că aceste lucruri au avut loc aici și că trăiesc într-o lume ceva mai interesantă”, afirmă Sorin Antohi, istoric al ideilor.

Simpozionul Internațional ”Diversitatea uitată a României – istorie, patrimoniu, memorie” a fost organizat de Asociația „Lumina Moldovei” din Târgu Neamț, Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Asociația „Orbis Tertius” București, Institutul de Studii și Cercetări Simbolice Iași, Asociația „Al. I. Cuza” Iași și Complexul Muzeal Moldova, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, Asociația ”Maria” din Țibănești și Fundația Pro Patrimonio din București.

”Simpozionul a prezentat un interes  deosebit pentru Târgu Neamț. Trebuie să ne reamintim trecutul, să vedem cine am fost în anumite perioade, să cunoaștem valorile acelor perioade, care cu timpul pot deveni referință pentru tineretul din ziua de astăzi. Pionul principal al acestei întâlniri a fost Moshe Idel. Îl așteptăm de fiecare dată cu interes la Târgu Neamț, pentru că a deschis multe căi care trebuie spălate de acum înainte. Sper că a fost un eveniment de bun augur”, spune Vasile Nica, membru al Asociației “Lumina Moldovei” și consilier județean.

La finalul simpozionului, participanții au vizitat obiectivele de patrimoniu din judetul Neamț.

Andreea Trăsnea

Articolul Simpozionul Internațional ”Diversitatea Uitată a României” a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate