Stadiul pregătirilor pentru deschiderea noului an școlar, pe agenda de lucru a Colegiului Prefectural

Prefectul judeţului Niculina Dobrilă a condus, astăzi 16 august a.c., şedinţa lunară a Colegiului Prefectural care a avut pe agendă următoarele teme de discuţie: stadiul pregătirilor pentru începerea anului școlar 2016-2017; informare cu privire la sistemele de irigații aflate în administrarea Unității Neamț a Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare.

„În mod tradițional, în această perioadă, se fac analize privind stadiul pregătirilor pentru deschiderea noului an școlar. De altfel, am primit de la Ministerul Afacerilor Interne „Dispoziția comună privind intensificarea măsurilor din competența structurilor MAI în scopul creșterii gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic/auxiliar în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar” care reiterează rolul prefecților de coordonare a activităților de cooperare. Totodată, și în acest an, ne-am confruntat cu fenomenul de secetă, fapt care ne-a determinat să propunem cea de a doua temă de dezbatere, pe ordinea de zi” a precizat în deschiderea întâlnirii, prefectul Niculina Dobrilă.

Conform informaţiilor comunicate de Direcţia de Sănătate Publică, autorizaţiile sanitare de funcţionare (ASF) se acordă pentru fiecare clădire care aparţine unităţilor de învăţământ. Astfel, la nivelul judeţului Neamţ, unităţile de învăţământ deţin 344 de clădiri, dintre care doar 297 au autorizaţie sanitară de funcţionare. Principalele motive pentru care 47 de clădiri nu au obţinut ASF se referă la lipsa sursei de apă şi nepotabilitatea apei.

În ceea ce priveşte autorizaţia de securitate la incendiu, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au informat că, potrivit prevederilor legale, inspectoratul emite în primă fază un aviz pentru respectarea reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor adoptate în documentaţiile tehnice de proiectare pentru construcţii, instalaţii şi alte amenajări şi în a doua etapă, după finalizarea lucrărilor, acordă autorizaţia de securitate la incendiu, în baza căreia se certifică că au fost respectate cerinţele esenţiale de securitate la incendiu prevăzute în proiect.

În judeţul Neamţ, 33 de clădiri aparţinând de 30 de unităţi şcolare nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu. Motivele care au condus la această situaţie sunt, în principal, neurmărirea de către beneficiari a realizării măsurilor de securitate la incendiu prevăzute în documentaţia aferentă avizelor (inexistenţa unui diriginte de şantier); constatarea cu întârziere, după epuizarea fondurilor, a nerealizării măsurilor de securitate la incendiu; realizarea investiţiilor fără obţinerea avizului de la Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă; termenul de realizare a investiţiei, condiţionat de demararea cursurilor în locaţiile respective.

Instituţiile responsabile în acest domeniu al autorizării – Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – au întreprins demersuri, atât în sensul consilierii, asigurării de asistenţă tehnică, şi instruirii autorităţilor publice locale şi directorilor unităţilor şcolare, cât şi executării de controale tematice şi aplicării de sancţiuni.

Referitor la sistemele de irigații, Unitatea Neamț a Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare are în administrare o suprafaţă brută amenajată cu lucrări de irigaţii de 6181 ha, distribuite în 7 amenajări: 1304 ha Tupilaţi – Boteşti pe malul stâng al râului Moldova, 523 ha Pildeşti – Cordun pe malul stâng al râului Moldova, 767 ha Feleşti pe malul drept al râului Moldova, 1123 ha Secuieni – Roman pe malul stâng al râului Moldova, 523 ha Horia pe malul stâng al râului Moldova, 895 ha Dămieneşti pe malul stâng al râului Moldova, 1054 ha Racova – Filipeşti pe malul stâng al râului Moldova.

Amenajările nu funcţionează motivat de faptul că, în perimetrele amenajate pentru irigaţii nu sunt constituite organizaţii şi/sau federaţii de îmbunătăţiri funciare, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, neputând astfel să fie încheiate contracte de livrare a apei pentru irigaţii.

„Propun membrilor colegiului prefectural să adoptăm o hotărâre a Colegiului care stabilește obiectivele unor evaluări ce vor fi realizate, în parteneriat, de către specialiștii din instituțiile care au atribuții în domeniu siguranţei în unităţile de învăţământ – Inspectoratul școlar, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. De altfel aceste instituții primesc și pe linia lor, de la ministere, tematici de control. Am rugămintea, cu ocazia acestor controale, să acordaţi consiliere şi sprijin autorităţilor pentru ca, în ceea ce priveşte obţinerea de autorizaţii, să vedem un progres față de situația anterioară. În ceea ce priveşte sistemul de irigaţii, consider că ar fi oportun să revenim cu informaţii către autorităţile publice locale, asupra condiţiilor necesare şi cerinţelor legale pentru a beneficia de irigaţii, în scopul de a nu fi nevoiţi să apelăm de fiecare dată la despăgubiri după o secetă prelungită” a spus la final prefectul Niculina Dobrilă

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate