Stagiul de pregătire la karate Shotokan, de la Hangu, un real succes , plin de învăţăminte pentru micii karateka

În perioada 13-14 iulie, C.S. Bassai-Dai Piatra Neamț a organizat la Hangu stagiul de pregătire la karate Shotokan. Acesta a fost susținut de invitatul clubului, Bogdan Barcan, multiplu campion național, european și mondial, și a constat în antrenamente intensive la care micii karateka au învățat tehnici de apărare și atac în kumite de la acest sportiv cu multă experiență competițională.

Am fost plăcut surprins de copii și de dorința lor de a învăța. Deși cei mai experimentați fac antrenamente la karate de doar un an de zile, nivelul de pregătire este foarte ridicat, ceea ce înseamnă și că sunt receptivi și muncitori, dar de asemenea că sensei Mihail Popa face treabă foarte bună. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu ei și mulțumesc lui sensei pentru invitație” , a declarat domnul Bogdan Barcan.

Pe lângă aceste zile de stagiu, duminică, 15 iulie, clubul a avut un invitat special, pe sensei Andrei Tripa, secretarul Departamentului Eur&Ka al Federației Române de Arte Marțiale. Acesta le-a făcut copiilor o incursiune în istoria artelor marțiale și a susținut un antrenament plin de învățăminte. Deși vizibil emoționați, sportivii au fost foarte atenți și receptivi. „Karate este un mod de viață. Nu e despre a fi mai bun decât alții, ci despre a fi mai bun decât tine însuți, mai bun decât ai fost ieri. Artele marțiale dezvoltă armonios și trupul, dar și mintea, devenind mai disciplinat, mai respectuos, mai bun cu cei din jur” , i-a învățat sensei Tripa pe copii.

La finalul stagiului, antrenorul clubului, sensei Mihail Popa, ne-a declarat: „Sunt foarte încântat de aceste zile de stagiu și mulțumesc atât domnului Bogdan Barcan pentru entuziasmul cu care s-a implicat în acest proiect, cât și domnului Andrei Tripa pentru onoarea de a ne vizita și de a împărtăși copiilor din subtilitățile artelor marțiale. Mă bucur că au participat aproape toți sportivii mei de la cele două grupe din Hangu și Poiana Teiului, chiar dacă sunt în vacanță, și mă bucur că au fost atenți și implicați, chiar dacă antrenamentele au fost intensive. Cu siguranță, este o prima experiență care ne dorim să devină un obicei.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate