Timariu Cristina,strănepoata lui Gavril Moşoiu de la Brateş,în vizită la Bicazu Ardelean

În ziua de 8 august, doamna Timariu Cristina, o iubitoare a tradiţiei, a lucrului făcut de mână, a ceea ce constituie „lada de zestre naţională”, a fost în vizită în comuna Bicazu Ardelean unde gazdele Daniela Ghenci, Zănoaga Ionela, Viorica Saon şi Familia Curcă i-au arătat acesteia mândria comunei.
Cristina Timariu a vizitat câteva gospodării cu scopul de a vedea care este zestrea textilă a satului, ce mai există din tradiţia acestui meşteşug şi ce impact are asupra noii generaţii. În urma celor văzute, aceasta a rămas fermecată de locurile pitoreşti, de adevăratele comori cusute şi ţesute de mâna doamnelor din sat.
Cristina locuieşte în Tulgheş, judeţul Harghita, a locuit şi în Piatra Neamţ, este din Constanţa, iar familia acesteia este din Tarcău de unde se trag strămoşii ei din partea bunicii paterne.
Mai exact, Timariu Cristina este strănepoata lui Gavril Moşoiu de la Brateş.
Nu am putut să pierd ocazia de a vorbi cu strănepoata lui Gavril Moşoiu. Iată ce mi-a povestit:

” Am vizitat Bicazul Ardelean și cred că a fost o zi în care am învățat și am simțit cât într-o sută. Oameni minunați, ospitalieri, suflete calde și voioase, asta am întâlnit eu acolo. Am vizitat câteva gospodării cu scopul de a vedea care este zestrea textilă a satului, ce mai există din tradiția acestui meșteșug și ce impact are asupra noii generații. Studiez aceste aspecte în zonă și nu numai, în cadrul unui proiect socio cultural desfășurat împreună cu Andreea Tănăsescu și La Blouse Roumaine, este un proiect amplu și foarte frumos, o campanie de conservare și promovare a patrimoniului cultural textil. Știam că pe aceste meleaguri sunt femei minunate cu mâini de aur, am avut ocazia în câteva rânduri să văd țesături și costume populare din zonă și am fost foarte impresionată de complexitatea și armonia motivelor folosite, orice covor din zonă este un adevărat tratat de semiotică, orice ie poartă o poveste a celei care a cusut-o și orice țesătură care îmbracă locuințele bicăjenilor, poartă pe ea rădăcini vechi românești. Nu putem vorbi despre ie fără a cunoaște amănunțit cât mai multe comunități în care sunt create aceste bijuterii, ia însăși fiind un simbol a tot ceea ce iese de fapt, din mâinile măiastre ale celor care prin răbdare și multă pricepere pun munca si sufletul lor în lada de zestre națională.
Stând de vorbă cu gazdele mele, am aflat că o mare parte din aceste lucruri frumoase, au fost vândute la prețuri uluitor de mici samsarilor care au făcut o afacere din a cumpăra aceste lucruri de mână, foarte valoroase la preturi de nimic pentru a le vinde mai apoi la adevărata lor valoare. Cred cu tărie că ceea ce se află în lada de zestre nu este de vânzare, la fel cum se spune despre casa părintească, sunt lucruri inestimabile care odată pierdute, nu se mai pot recupera.
Am descoperit la Bicazul Ardelean, o adevărată vatră a tradițiilor și cu bucurie, am observat interesul tinerei generații față de păstrarea acestora. Am descoperit adevărate comori cusute și țesute de mâna doamnelor din sat, femei mândre de munca lor care mi-au explicat amănunțit tot procedeul de producție din faza de lână, in sau cânepă până la faza de produs finit, un adevărat curs și o mare plăcere să asculți de parcă a-i parcurge o întreagă istorie. M-a fermecat vizita în acest loc pitoresc, abia aștept să revin.
Proiectul, despre care vom povesti pe larg în curând, își propune identificarea unor comunități autentice care să poată deveni partenere.”