Victor Ponta și-a lansat candidatura la prezidențiale

IMG_8948Sâmbăta, 20 septembrie, Partidul Social Democrat a organizat evenimentul național de Lansare a candidatului oficial în cursa către Palatul Cotroceni, propulsându-l pe actualul Prim-ministru, domnul Victor-Viorel Ponta. Întâmplător sau nu, acest eveniment a coincis cu ziua de naștere a Premierului împlinind vârsta de 42 de ani dar și Zilele orașului București, împlinind 555 de ani de la prima atestare istorică.

Grandiosul eveniment a adunat laolaltă aproximativ 70.000 de membrii susţinători și simpatizanți din toată România, Arena Națională devenind aproape neîncăpătoare, aceștia sosind în permanență în număr mare până la ora 16:00. Evenimentul a început la ora 16:00 cu melodia cântată live de Adrian Sână și Lidia Buble „Gândim le fel” urmând cu intonarea Imnului de stat.

Liviu Dragnea, Președintele executiv al PSD și șeful de campanie, este primul care ia cuvântul, un discurs ce susține idea de unitate, democrație și egalitate. „Suntem mulți, pentru că suntem buni. Și suntem buni pentru că suntem uniți. După ce numărăm voturile să putem spune cele trei cuvinte: Victor Ponta, Președinte!”. Pentru a fi alături de Premier în Campania acestuia către prezidențiale mari actori ai scenei politice naționale și internaționale și-au transmis mesajele de susținere. Printre cei ce și-au manifestat suportul pentru candidatura lui Victor Ponta putem număra: Premierul Georgiei, Premierul Albaniei, Premierul Serbiei, Premierul Slovaciei, Permierul Belgiei, Vicecancelarul Germaniei, Președintele grupului socialist din Parlamentul European (PES). Alături de aceștia mai transmit mesaje de susținere și oameni politici din românia cum ar fi primari, președinți de consilii județene, parlamentari, președinți ai celorlalte partide ce sunt în alianța PSD-UNPR-PC.

Victor Ponta este invitat mai apoi să susțină discursul său în uralele și ovațiile celor din sală în timp ce se ridică mari bannere și pancarte cu mesajul: „Victor Ponta, Președinte!”. Imediat cum acesta se urcă pe scenă soarele își face loc prin cupola stadionului și luminează deodată toată scena pe care se află Victor Ponta acesta începându-și discursul făcând apel la acest eveniment, „Vedeţi că iese soarele şi pe strada noastră și în țara noastră. Mai avem 55 de zile. Vă chem pe toţi să fim împreună pe drumul spre marea unire a românilor.”, continuând cu un mesaj în care își prezintă originea și familia în timp ce pe ecran apar poze cu aceștia, „Sunt strănepotul unui român din Ardeal care în 1917 a cerut cetăţenia română, sunt nepotul unui preot care m-a învăţat că important este să crezi în Dumnezeu al ortodocşilor, al catolicilor, al protestanţilor. Sunt copilul unor părinţi ca ai dumneavoastră care au investit totul în mine. Sunt tatăl unor copii care vreau să crească în România. Mi-e teamă de un singur lucru să nu vă dezamăgesc pe dumneavoastră”. El şi-a încheiat discursul cu un citat dintr-un cântec al lui Tudor Gheorghe: „Aici este ţara mea şi neamul meu cel românesc/ Aici eu să mor aş vrea, aici vreau eu să trăiesc”.

Cu această melodie se încheie evenimentul iar oameni din tribune se retrag în liniște către ieșire, fie rămân în sală pentru a face poze cu Victor Ponta și ceilalți.

Răzvan Iațeșen

Articolul Victor Ponta și-a lansat candidatura la prezidențiale a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate