Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor

Puțini știu că astăzi, 23 aprilie, se sărbătorește Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor, la inițiativa UNESCO din 1995 de a impulsiona citirea, publicarea și drepturile de autor.

Scurt istoric

Sărbătoarea își are originea în Spania, unde vânzătorii de cărți au vrut să își aducă omagiul scriitorului lor național, Miguel de Cervantes, pe 23 aprilie, ziua înmormântării sale.

Prima dată când s-a sărbătorit oficial în toată lumea această zi, a fost acum 17 ani, prin expoziții de carte și lecturi publice, menite să capteze atenția și să popularizeze lectura. În 2001, Madrid a devenit prima capitală mondială a cărții, iar anul acesta este orașul Bangkok.

Astăzi, directorul general al „Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor” 2013, Irina Bokova a declarat faptul că sărbătoarea este o ocazie pentru a promova diversitatea editorială și pentru a proteja proprietatea intelectuală. A făcut apel și să reflectăm asupra schimbărilor care apar, prin apariția unui număr tot mai mare a cărților digitale, care totuși nu pun în pericol cărțile clasice, ce sunt pe termen lung mult mai sigure, ușor de transportat și accesibile oriunde.

În România

Printr-un decret dat în 2005 de către Guvern, în România se sărbătorește în fiecare an pe 23 aprilie „Ziua Bibliotecarului din România” în paralel cu „Ziua internatională a cărții și drepturilor de autor”. La Chișinău, prin decretul președintelui Republicii Moldova, din 2010 se marchează la aceeași dată „Ziua Bibliotecarului”. ecopyright.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate