Tradiţii şi superstiţii de Dragobete

În mitologia românească, Dragobete era zeul tinereţii, al veseliei, dar şi al iubirii. Ziua în care românii sărbătoresc Dragobetele coincide cu sărbătoarea Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Celebrarea Dragobetelui se bucură de o simbolistică aparte, extrem de bogată şi interesantă. Acesta reprezintă atât începutul, cât şi sfârşitul, începerea unui nou anotimp, moment în care natura începe să prindă viaţă, dar şi sfârşitul desfrâurilor lumeşti deoarece începe Postul Sfânt al Paştelui.
În vremurile de demult şi în unele zone chiar şi în prezent, de Dragobete tinerii îmbrăcaţi în haine frumoase obişnuiau să se adune în păduri şi să culeagă buchete cu primele flori ale primăverii. Culesul florilor se făcea cu voie bună, dar şi cu cântece şi un fel de joc numit zburătorit.

La ora prânzului fetele obişnuiau să fugă către sat în timp ce băieţii le fugăreau în încercarea lor de a le prinde şi de a le săruta. Dacă băiatul era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă şi sărutată. Semnificaţia sărutului în acest caz era un echivalent al logodnei şi al înfiripării iubirii dintre cei doi. Seara, logodna se anunţa în cadrul comunităţii satului şi a membrilor celor două familii. Participanţii la sărbătoare, în concordanţă cu tradiţia, erau consideraţi binecuvântaţi în acel an, bucurându-se de toate din belşug, fiind feriţi de boli. O superstiţie din popor spune că persoanele care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an.
Dacă de Dragobete vremea se prezenta mohorâtă, iar ziua era friguroasă, ploioasă sau ningea, tinerii se adunau într-o casă unde să petreacă, să lege prietenii sau să se ţină de jocuri.

În unele zone ale ţării tinerele aruncau unele acuzaţii pentru farmecele de urăciune făcute împotriva rivalelor în iubire.
Acum mult timp, exista obiceiul conform căruia tinerele necăsătorite să strângă zăpada puţină care se mai găsea, numită şi „zăpada zânelor”. Apa apărută în urma topirii acestei zăpezi ar fi avut proprietăţi magice când venea vorba de iubire, de descântece de iubire, dar şi de ritualurile de înfrumuseţare. Mai mult, conform datinilor străvechi, această zăpadă a apărut în urma surâsului zânelor. Tocmai de aceea fetele obişnuiau să îşi clătească chipul cu această apă, pentru a deveni la fel de frumoase precum zânele.
În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca şi noaptea de Bobotează. Tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit, sperând că Dragobetele le va ajuta să-şi găsească ursitul.