Eveniment rutier la Bicaz, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane

La data de 27 august a.c., ora 12:00, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Bicaz, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.   

Cu ocazia deplasării la faţa locului şi din verificările efectuate s-a constatat faptul că, în timp ce un bărbat de 63 de ani, domiciliat în localitatea Dumbrava Roșie, conducea un microbuz, pe strada Barajului, din Bicaz, ajuns în dreptul trecerii pentru pietoni din proximitatea Primăriei orașului Bicaz, ar fi frânat, iar în acel moment unul dintre pasageri, un bărbat în vârstă de 56 de ani, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe culoar.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pasagerului, care a fost transportat la o unitate medicală.

Conducătorul auto și pasagerul au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță. Nota redacției: În această publicație se pot exprima opinii conform principiului libertății de exprimare. Orice entitate poate furniza un drept la replică sau lămuriri ce vizează conținutul din această publicație folosind datele din secțiunea de contact.
Citește și

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate