Adrian Ciobanu: „Investițiile înseamnă locuri de muncă, venituri mai bune pentru oameni”

Locurile de muncă și veniturile locuitorilor sunt principalele beneficii pe care deputatul PNL de Neamț, Adrian Ciobanu, le asociază atragerii investițiilor în județ. Parlamentarul a transmis acest mesaj după participarea la întâlnirile organizate cu prilejul vizitei ambasadorului Indiei în România, dr. Manoj Kumar Mohapatra.
„Investițiile înseamnă locuri de muncă, venituri mai bune pentru oameni, resurse suplimentare pentru comunități și perspective de viitor pentru tinerii care își doresc să rămână acasă”, a scris deputatul într-o postare pe Facebook.
Adrian Ciobanu a precizat că a dat curs invitației ambasadorului de a participa la dialogul despre oportunitățile de dezvoltare economică din Neamț. După întâlnirile diplomatului cu reprezentanții Instituției Prefectului, Consiliului Județean și Primăriei Piatra-Neamț, parlamentarul l-a însoțit în Dumbrava Roșie, Săvinești și Cordun.
Împreună cu primarii Elena Chirițescu, Elena-Brîndușa Dumitrachi și Adrian Ciobanu, deputatul i-a prezentat ambasadorului potențialul economic al zonei și disponibilitatea administrațiilor locale de a susține investiții și parteneriate.
În discuții au fost invocate poziționarea geografică a județului, resursa umană și tradiția industrială. Parlamentarul a vorbit și despre perspectivele de dezvoltare legate de investițiile în infrastructură, pe care le consideră un argument în promovarea Neamțului.
La compania COMES au fost discutate posibilitățile unor colaborări viitoare, în cadrul unei întâlniri între ambasador și directorul general al societății. Potrivit deputatului, experiența și capacitatea de producție a firmelor locale trebuie făcute cunoscute potențialilor parteneri economici.
Adrian Ciobanu a arătat că reprezentanții comunităților au responsabilitatea de a promova avantajele județului și de a construi relații care pot susține dezvoltarea acestuia. Parlamentarul i-a mulțumit ambasadorului pentru interesul acordat Neamțului și celor trei primari pentru implicarea în organizarea și desfășurarea întâlnirilor.

