5 aprilie: Ziua Porţilor Deschise la 167 de ani de la apariţia Jandarmeriei Române

Miercuri, 5 aprilie a.c., între orele 09.30-12.00, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ va organiza un amplu eveniment pe platoul Curţii Domneşti din municipiul Piatra Neamţ, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române şi în sprijinul programului educaţional alternativ ,,Şcoala Altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Activitatea va fi deschisă de parada cavaleriei Jandarmeriei pe traseul: Baza Hipică – Pod Căprioara – Telegondolă – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Teatrul Tineretului – str. V.A. Urechia – Platoul Curţii Domneşti.
Membrii Clubului Musashi vor efectua o demonstraţie cu procedee şi tehnici de autoapărare, reprezentanţii de la Crucea Roşie le vor arăta celor prezenţi câteva reguli şi tehnici de acordare a primului ajutor, luptătorii din structurile de intervenţie vor executa un exerciţiu tactic demonstrativ, iar la finalul activităţilor va fi prezentată tehnica şi dotarea structurilor Jandarmeriei.
De asemenea, elevii de liceu vor putea afla mai multe detalii despre o posibilă carieră în Jandarmeria Română, drept pentru care s-a pregătit şi oferta educaţională a şcolilor Ministerului Afacerilor Interne pentru concursul de admitere din acest an.
Sursa:Jandarmeria Neamţ,Facebook

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate