Târgnemțenii votează!

Târgu Neamț depășește orice așteptare în ceea ce privește prezența la vot. Până la ora 14.00,  36,36% dintre cetățenii cu drept de vot au pus ștampila pe candidatul favorit, adică 6 626 persoane din totalul de 18 245.

Cea mai mare prezență la urne s-a înregistrat la Secția nr. 135 (Condreni), unde 45% din cei așteptați și-au exercitat dreptul până în ora 14.00.

Printre cei care au mers la vot se numără primarul Daniel Harpa și soția sa, city managerul Vasile Apopei și consilierii locali Vasile Dron și Aurel Aciorcârlănoae, pe care i-am întâlnit în jurul orei 12.00 la Secția de Votare nr.142 (Clubul Copiilor).

La nivel de Colegiu, până la ora 14.00 s-a înregistrat o prezență de 34,72 %  pe Colegiul 7 (22698 din 65370 cetățeni cu drept de vot).

Pe 2 noiembrie, în primul tur de alegeri prezidențiale,  54,60 % dintre târgnemțenii cu drept de vot și-au exprimat părerea.

Toți cei 18 245 târgnemțeni cu drept de vot sunt așteptați până la ora 21,00 să-și aleagă președintele.

Andreea Trăsnea

Articolul Târgnemțenii votează! a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate