Primarul Ana Ancuța ia atitudine, după ce o femeie a fost atacată de o haită de câini

În cursul zilei de duminică, o persoană din Poiana Largului a tras un semnal de alarmă pe o rețea de socializare, referindu‑se la faptul că a fost atacată de o haită formată din aproximativ 6 câini, ce au ieșit din incinta fabricii de cherestea din Poiana Largului.

În incinta fabricii de cherestea din Poiana Largului este un grup de câini foarte periculoși.Eu am fost atacată de șase câini care au ieșit din incinta fabricii.Ar trebui să se ia măsuri pentru că drumul respectiv duce la dispensarul comunal unde sunt înscriși bătrâni și copii.Câinii sunt foarte violenți și au pui . Dacă va fi omorât un bătrân sau un copil cine va răspunde?”, a declarat L.P. „(sursa : grup News Pipirig, Poiana Teiului, Grințieș)

În urma acestei postări, am luat legătura cu primarul comunei Poiana Teiului, doamna Ana Ancuța, care ne‑a declarat următoarele:

Voi discuta cu proprietarul fabricii de cherestea de la Poiana Largului . Din punctul meu de vedere , acei câini care au crescut în curtea fabricii trebuie să fie supravegheați și să fie ținuți în spații amenajate . În niciun caz nu trebuie să reprezinte un pericol pentru cetătenii din comunitate.
Nu au fost făcute sesizări din acest punct de vedere. În cazul în care , am avut astfel de sesizări , mereu am luat măsuri în rezolvarea acestui gen de probleme.
Oricine poate spune orice. Eu nu mint și mă implic în tot ceea ce inseamnă ,, binele comunității.

De asemenea, în cursul acestei dimineți, doamna primar cere ajutorul cetățenilor rugându‑i să semnaleze locurile unde observă câini fără stăpân, pentru că reprezentanții Primăriei, azi se deplasează în fiecare sat, în vederea depistării acestora:

Stimați cetăteni ai Comunei Poiana Teiului !
Astăzi , o echipă din cadrul Primăriei Poiana Teiului se deplasează în fiecare sat din comună în vederea depistării tuturor câinilor fără stăpân . Va rugăm să veniți în sprijinul nostru și să ne semnalați astfel de aspecte ( locuri în care sunt câini fără stăpân ) în vederea adunării lor de către firma specializată de ecarisaj.
Vă mulțumesc !”

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate