Tragedie în Neamț: Mama și 2 copii, arși de vii la Poiana Teiului

FOTO: ISU Neamț

În această seară (15.09), în jurul orei 23.00, pompierii s-au deplasat cu mai multe autospeciale la un incendiu izbucnit la o locuință particulară în localitatea Săvinești, comuna Poiana Teiului.

Din primele informații obținute pe surse, doi copii și mama acestora au fost scoși din locuință decedați. Fetița avea în jur de 7 ani, băiețelul până în 2 ani și mămica în jur de 30 de ani. Tatăl se afla la serviciu. Se presupune ca aveau o centrală pe rumeguș și de acolo ar fi izbucnit incendiul. (UPDATE: informația a fost confirmată de ISU Neamț)

Potrivit ISU Neamț, incendiul se manifestă la acoperișul unei locuințe cu etaj și la o anexă. Se deplaseaza în sprijin două echipaje de la Detașamentul Tg. Neamț cu două autospeciale. La locul intervenției se află și SVSU Borca.

Revenim cu informații.

Incendiul de la Poiana Teiului este lichidat. Cauza probabila: jar sau scantei cazute din sistemele de incalzire pe materiale combustibile.
Incendiul de la Poiana Teiului a fost lichidat în jurul orei 03.
Tatăl fetițelor, precum și bunica paternă au suferit atacuri de panică . Echipajele medicale aflate la fața locului le-au acordat ingrijiri medicale. Acestia refuza transportul la spital.

Serviciul de Ambulanta:

15.09.2019, ora 23:02, Poiana Teiului – Săvineşti, incendiu cu 3 victime carbonizate:
 victimă sex feminin, 31 ani, diagnostic: SCR fără indicaţii de resuscitare; victima a
rămas la locul incendiului;
 victimă sex feminin, 8 ani, diagnostic: SCR fără indicaţii de resuscitare; victima a
rămas la locul incendiului;
 victimă sex feminin, 1 an şi 2 luni, diagnostic: SCR fără indicaţii de resuscitare;
victima a rămas la locul incendiului.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate