Prognoza pentru intervalul 17 – 19 noiembrie

Marţi (17 noiembrie)
Pe parcursul zilei, vor fi înnorãri şi va ploua pe arii extinse în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei, iar în restul ţãrii cerul va fi parţial noros, în primele ore pe alocuri ceaţa va persista, iar ploi slabe sau burniţã se vor semnala izolat. Temperaturile maxime, în marea lor majoritate apropiate de cele normale în a doua decadã a lunii noiembrie, se vor încadra între 5…6 grade în nordul Moldovei şi 14…15 grade în estul Munteniei şi în Dobrogea. Începând cu orele serii, aria de nebulozitate şi ploi va cuprinde treptat regiunile din jumãtatea de sud-est, iar ceaţa se va forma pe spaţii mici, în special în vestul teritoriului. Izolat, îndeosebi în centru şi în est, se vor cumula cantitãţi de apã de 10…15 l/mp. La munte, la altitudini de peste 1700 m, ploile se vor transforma în lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în zona montanã înaltã şi pe litoral. Minimele termice, mai ridicate decât cele specifice datei, vor fi cuprinse în general între 2 şi 9 grade.

Miercuri (18 noiembrie)
Vremea va fi rece în regiunile estice, iar în celelalte zone valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. În sudul şi în estul ţãrii înnorãrile vor fi persistente în mare parte a intervalului, va ploua pe arii extinse, iar pe spaţii mici, în special în sud-est, se vor cumula cantitãţi de apã de 15…20 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi parţial noros, local se va semnala ceaţã, iar ploi slabe sau burniţã vor fi posibile izolat.La munte, la altitudini de peste 1600 m, se vor semnala precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã, local în regiunile sud-estice, apoi şi în sud-sud-vest, cu viteze mai mari pe litoral şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, cu cele mai mici valori în Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade.

Joi (19 noiembrie)
În regiunile sudice şi sud-estice, nebulozitatea va fi în general persistentã şi pe arii restrânse vor mai fi ploi slabe sau burniţã, cu o probabilitate mai ridicatã în Dobrogea. În restul ţãrii, cerul va fi variabil ziua, iar din a doua parte a nopţii în vest şi nord-vest vor fi înnorãri temporare şi izolat, ploi slabe. La munte vor fi posibile precipitaţii slabe, mixte.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri, local în zona montanã, dar temporar şi în nordul Moldovei şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 12…13 grade, cu cele mai ridicate valori în Banat, iar cele minime, în general, între -4 şi 4 grade. Mai ales dimineaţa şi noaptea, local în zonele joase de relief, va fi ceaţã sau nori joşi.

sursa: jurnaldevreme.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate