Pompierii nemțeni recomandă cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor
Pentru a preveni producerea unor evenimente ce pot avea urmări deosebit de grave, prin pierderea de vieți omenești și pagube materiale importante, pompierii nemțeni recomandă cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor: NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune; Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare; NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă; NU adormiţi niciodată cu focul sau cu jarul aprins în sobă; NU aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta; NU aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile; NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia; Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa; Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică și curăţarea periodică a sobelor și a coșurilor de fum, numai cu personal autorizat; Asiguraţi verificarea periodică, cu personal autorizat, a instalaţiilor electrice, instalaţiilor de alimentare cu gaze şi instalaţiilor de încălzire centrală, eliminându-se eventualele defecţiuni sau improvizaţii, dacă este cazul; Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi; NU depozitaţi în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne,etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului; Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi; NU utilizați instalaţii electrice (conductori, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţe, prelungitoare etc.) şi consumatori electrici (de orice fel) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizați numai aparatură electrică omologată; NU utilizaţi instalaţii de alimentare cu gaze (conducte, robinete, arzătoare etc.) şi consumatori alimentaţi cu gaze (maşini de gătit, centrale termice, sobe etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizaţi numai consumatori omologaţi; NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile; NU suprasolicitaţi reţelele electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori;
sursa:ISU Neamt
Comentariile sunt închise