Vremea săptămânală 6–12 iunie

Săptămâna care urmează nu iese deloc din tiparul lunii iunie, o lună caracterizată prin alternanțele mari dintre zile deosebit de calde, aproape caniculare și zilele cu ploi, răcoriri, furtuni severe chiar.

Astfel, și pe parcursul intervalului 06 – 12 iunie vom trece de la zile sub influența unor câmpuri de presiune ridicată, anticiclonică, la prezența unor nuclee depresionare, avansul unor fronturi (reci sau calde) dar și prezența unor nuclee reci în altitudine, care vor aduce, fiecare în parte, condiții de apariție a precipitațiiilor.

Din punct de vedere al circulației maselor de aer, persistă aerul cald, pe o circulație V – E, dar vor exista și zone cu aer mai rece (abateri ușor negative, spre –2 grade față de normal0 mai ales prin sudul și sud-estul țării. Finalul săptămânii vine cu o invazie de aer foarte cald, tropical, dinspre nordul Africii, care intră prin vestul Europei și pe care trbuie să îl urmărim dacă va avansa și spre țara noastră, după 14 iunie încolo.

Temperaturi minime:

– Dimineața zilei de luni, 06 iunie, vine cu minime de la 8 – 9 grade pe crestele montane, 10 – 12 grade în restul zonelor montane, 12 – 14, 15 grade prin nordul Moldovei, Transilvania, Maramureș, nordul Banatului, Crișana. În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea temperaturile dimineții vor urca spre 16 – 18, 19 grade.

Noaptea de luni spre marți aduce valori mai scăzute la munte (7 –9 grade, cu 4 – 5 grade pe creste), prin Transilvania și Maramureș, respectiv nordul Moldovei (12 – 14, 15 grade), în timp ce prin Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei avem din nou valori de la 17 spre 19, 20 de grade. Ziua de miercuri nu aduce schimbări importante, iar de joi și pe parcursul zilelor de weekend (vineri – duminică), temperaturile mnime vor crește la nivelul întregii țări, vorbind astfel de valori de la 16 spre 18, 19 grade, iar sâmbătă și duminică dimineața, mai ales prin Muntenia și sudul Moldovei, chiar 20 – 22 de grade.

Temperaturi maxime:

– În intervalul de luni, 06 iunie, până vineri, 10 iunie nu vorbim de variații majore în ceea ce privește temperaturile maxime, care, la nivelul întregii țări, se vor situa între 26 – 28, pe arii restrânse chiar 29 de grade. Weekend-ul aduce o încălzire care se va vedea imediat în termometrei, care urcă chiar spre 31 – 32 de grade prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, nordul Dobrogei.

Precipitații:

– În ceea ce privește precipitațiile din săptămâna care urmează, acestea vor fi de interes mai ales la începutul și finalul de săptămână. Astfel, pe timpul nopții și al dimineții zilei de luni vorbim de ploi, însoțite de fenomene convective (descărcări electrice, grindină de diverse dimensiuni, vânt cu aspect de vijelie, caracter torențial al ploilor) prin Moldova, Muntenia, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei, dar și prin Oltenia, zonele montane. După amiaza ploile revin tot prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, la munte. Prin Dobrogea, nordul și centrul Moldovei, SV Olteniei se pot acumula țși 10 – 15, izolat 20 de l/mp.

Marți, ploile sunt prezente prin sudul Dobrogei, prin Meridionali, Crișana

Noaptea de marți spre miercuri aduce ploi prin Dobrogea iar odată cu orele după amiezii precipitațiile sunt prezente și prin Oltenia, Meridionali, Apuseni, Crișana, vestul extrem al Banatului.

Odată cu ziua de joi vorbim din nou de precipitații importante cantitativ, mai ales prin Banat, Crișana, Maramureș, vestul Meridionalilor, Apuseni, regiuni unde se pot acumula și 15 – 20, izolat 25 de l/mp.

Și vineri avem parte de ploi în bună parte din țară, dar, din nou, cele mai importante cantități lo vom regăsi tot prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane (10 – 20, 25 de l/mp).

Ploile vor uda aproape toată țara și sâmbătă, doar că, de data aceasta, cele mai importante cantități vin și în Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, regiuni agricole care au mare nevoie de ploi. Se pot acumula în aceste zone, dar și la munte sau prin sudul Transilvaniei, 10 – 15 l/mp.

Ploile de vară nu ratează nici ziua de duminică, dar doar pe la munte, prin Trasnilvania, izolat prin Muntenia și Dobrogea.

Din punct de vedere al cantităților totale de precipitații așteptate să cadă în săptămâna 06 – 12 iunie, prin Oltenia, vestul Munteniei nu se vor cumula mai mult de 1 – 2 l/mp, iar în restul țării se pot strânge 20 – 30, izolat, mai ales în zonele montane, 30 – 50 de l/mp).

sursa: Prognoze Meteo

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate