A treia ediție a Simpozionului internațional de acuarelă ”Iulia Hălăucescu”

Aflat la cea de-a treia ediție, Simpozionul internațional de acuarelă ”Iulia Hălăucescu”, parte a Festivalului de arte frumoase ”Iulia Hălăucescu ”-Tarcău 2021, se organizează în acest an în perioada 29 Iunie -10 Iulie la Pensiunea Fortuna din Straja-Tarcău, având ca organizator U.A.T. Comuna Tarcău în parteneriat cu Fundația Mircea Titus Romanescu din București.
Anul acesta sunt invitați artiști străini de renume, cum ar fi Teodor Buzu (Republica Cehă) și Valeriu Jabinschi (Republica Moldova), care alături de Lucia Juncu, Corneliu Drăgan Târgoviște , Mircea Titus Romanescu și renumitul maestru al artei românești Corneliu Vasilescu, vor completa cu donația lor în acuarelă colecția de acuarelă contemporană din cadrul Muzeului de Artă ”Iulia Hălăucescu” din Tarcău, muzeu unic în țară, ca o continuare a acestei manifestări începută acum 3 ani.
Vernisajul expoziției cu lucrările artiștilor participanți va avea loc la Pensiunea Fortuna – Straja, Tarcău, în data de 9 Iulie 2021 (orele 18.00).

sursa: Comuna Tarcau Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate