Absenteismul și abandonul școlar, în atenția Consiliului Județean Neamț

Consiliul Județean Neamț a organizat, ca și partener, evenimentul „Abordarea absenteismului și a abandonului școlar din perspectiva ecosistemelor sociale”, realizat în cadrul proiectului „MADRE – Motivarea și Ameliorarea Didactică a Responsabililor Educaționali”, cu sprijinul Casei Corpului Didactic Neamț, în calitate de beneficiar.

Participanții, peste 350 directori ai instituțiilor de învățământ și cadre didactice, au fost implicați în dezbateri pe tema prevenirii și diminuării părăsirii timpurii a școlii de către elevii aflați în risc educațional, cu scopul creșterii accesului la educație al elevilor care provin din grupuri defavorizate și a incluziunii sociale a acestora.

„Ca urmare a derulării celor 26 evenimente de acest tip prevăzute în cadrul proiectului, alături de consilierea metodologică oferită, a implementării măsurilor de stimulare a resurselor umane calificate de a lucra în școlile defavorizate prin acordare de stimulente de performanță și prin organizarea de competiții de premiere a resurselor umane, cadrele didactice și echipele manageriale din Centrele Școlare de Educatie Incluziva de la Târgu Neamț și Roman și școlile gimnaziale de la Văleni, Oniceni și Valea Ursului vor fi mult mai pregătite să gestioneze cazurile de abandon școlar, să propună și să implementeze strategii la nivel local și să faciliteze adaptarea școlară a elevilor defavorizați. Vreau să-i felicit încă o dată pe toți cei implicați în acest proiect și să le doresc putere de muncă!”,  a precizat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate