Activitate de o înaltă simțire patriotică și culturală, la Centrul Cultural „Daniel Bucur”, Dămuc

Azi, în preajma începutului de decembrie, la Centrul Cultural „Daniel Bucur”, Dămuc, s‑a desfășurat o activitate de o înaltă simțire patriotică și culturală, organizată cu minuțiozitate de către Primăria și Consiliul Local al comunei, în parteneriat cu Asociația Culturală „Eu cred”.
Într‑o sală ce a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea de oameni ce a venit să asiste la spectacol, s‑au intonat imnurile de stat ale Moldovei și României. Apoi autoritățile comunei și invitații acestora au rostit discursuri menite să omagieze eroii neamului românesc, dar și cuvinte care să explice importanța Unirii.
Încă din holul așezământului cultural, primarul Anton Covasan și‑a întâmpinat musafirii cu pâine și sare, oferind fiecăruia câte o insignă cu tricolorul. Deschiderea manifestării i‑a revenit tot edilului comunei care, cu lacrimi în ochi, a vorbit dămucenilor despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie și despre mulțimea de planuri și proiecte pe care speră să le înfăptuiască pe aceste meleaguri. Invitatul de onoare a fost primarul comunei Mereni, doamna Liudmila Colesnic, din Republica Moldova, care în alocuțiunea sa s‑a referit atât la însemnătatea Zilei Naționale a României, dar și la prietenia dintre comuna Dămuc și localitatea de dincolo de Prut pe care domnia sa o păstorește. S‑a dat citire Declarației de Reunire înfăptuită în martie 2018. S‑au rostit rugăciuni, preoții din Dămuc au avut câte o scurtă intervenție, iar dezbaterea istorică a fost susținută de către profesorul de istorie, domnul Oprea Dragomir.
Spectatorii au aplaudat la scenă deschisă atât discursurile celor de pe scenă, cât și programul artistic ce a urmat. Elevii de la Liceul Tehnologic Dămuc au pregătit un program de poezii și cântece patriotice. Îmbrăcați în port popular și purtând tricolorul în piept, aceștia au făcut un adevărat spectacol, stârnind ropote de aplauze. Apoi rând pe rând, artiștii veniți special pentru acest eveniment au evoluat pe scenă: Ansamblul folcloric „Haiducii” din Merenii Noi ( Rep.Moldova) , Alexandru Sahlean ( Suceava), Grupul folk „Eu Cred” , Ionuț Stoian, dansatorii grupului „Floricică de la Munte”.
Sărbătoarea s‑a încheiat cu o masă festivă la care au fost invitați toți cei prezenți; sarmale, păstrăv, cozonaci, vin fiert și țuică au încântat papilele gustative și i‑au încălzit pe oamenii care au participat la această minunată sărbătoare.
Felicitări aducem și noi organizatorilor, Primăriei, în special domnului primar pentru implicare, muncă, perseverență și pentru faptul că nu lasă să treacă niciun eveniment important fără a fi marcat în comuna Dămuc!

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate