Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
vineri 2 decembrie 2022
  • :
  • :

Activități preventive în Taberele din Pridvorul Satului

Polițiștii din cadrul Compartimentul de Analiză si Prevenirea Criminalității împreună cu cei din cadrul Biroului de Siguranță Școlară și Serviciul Rutier, împreună cu polițistii de ordine publică din cadrul secțiilor de poliției rurală, specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și Centrului Regional al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au participat în această vară la activitățile desfășurate în Taberele din Pridvorul Satului, organizate de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Astfel, atelierele preventive au completat seria de activități desfășurate de copiii din parohiile din localitățile Rădeni, Podoleni, Chintinici, Cut, Slobozia, Bodești, Izvoare, Mastacăn și Bicaz Chei.

Ciclul acestor întâlniri desfășurare în perioada iulie-august, a fost încheiat la data de 1 septembrie a.c., ocazie cu care polițiștii au desfășurat activități educative alături de copiii din Bicaz.

Împreună cu cei aproximativ 1.500 de copii prezenți, pe toată durata atelierelor, au fost desfășurate ateliere de siguranță rutieră, ateliere pentru prevenirea victimizării minorilor în diverse situații precum și pentru prevenirea delicvenței juvenile.

Desfășurate într-un cadru relaxant, cu o atmosferă caldă și primitoare, întâlnirile cu copiii ne-au a oferit prilejul de a ne juca, de a discuta și de a dezbate împreună cu aceștia  probleme specifice vârstei.

În cadrul dezbaterilor și discuțiilor purtate cu copii, polițiștii au subliniat importanța educației în formarea tinerilor atrăgând atenția asupra modalităților de petrecere a timpului liber, astfel încât aceștia să nu fie implicați în activități antisociale.

Discuțiile cu copii au vizat teme precum siguranța în mediul online, siguranța rutieră,  siguranța bunurilor personale, grupul de prieteni cu care își petrec timpul liber dar și formele delicvenței juvenile.