Adrian Niță : „Împreună reconstruim speranța: O nouă oază de recuperare în inima Bicazului!”

Ieri, 7 noiembrie, a avut loc inaugurarea Bazei de recuperare medicală de la Bicaz, unul dintre cele mai importante proiecte de revitalizare a infrastructurii medicale din regiunea Moldovei.

Noua “BAZĂ DE REABILITARE MEDICALĂ, KINETOTERAPIE ȘI BALNEOFIZIOTERAPIE”, din Bicaz va deservi întreg județul Neamț și aparține Spitalului Orășenesc ”Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz fiind situată în imediata proximitate a unității medicale.

Inițiativa proiectului aparține organizației non-guvernamentale Volunteer for Life, care a beneficiat de sprijinul Primăriei Bicaz – și a conducerii Spitalului Orășenesc Bicaz. Investiția totală pentru realizarea bazei medicale a fost de peste șase sute de mii de euro.

Am avut onoarea să particip la inaugurarea unui centru de recuperare ce reprezintă o adevărată minune pentru comunitatea noastră din Bicaz și comunele limitrofe. Este rodul muncii asidue și a spiritului de echipă demonstrat de un grup de medici tineri, împreună cu veteranii domeniului, toți coordonați de excepționala Letiția Dămoc.

Vreau să-mi exprim recunoștința profundă față de Ionuț Ursu și Asociația Volunteer for Life pentru spiritul lor altruist, care a adus în inimile noastre un dar neprețuit: o bază de tratament modernă, un vis transformat în realitate datorită generozității nenumăraților sponsori.

Un mulțumesc special merge către colegul meu, primarul Nicolae Sălăgean, al cărui sprijin a depășit orice așteptare, contribuind nu numai administrativ, ci și material la această realizare remarcabilă.

Acest centru de recuperare nu este doar un loc, ci o flacără a speranței și o dovadă a unității noastre. Inima mea este plină de gratitudine pentru fiecare sponsor care a crezut și a susținut această cauză nobilă. Împreună, suntem mai puternici și, împreună, facem diferența!

Adrian Nita
Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate