Agenția Națională de Integritate, o rușine pe bani publici

ani

ANI este o altă demonstrație a faptului ca statul român caută tot felul de metode de constrângere a mediului politic. Fără echivalent în nicio țară europeană, Agenția Națională de Integritate este o rușine care funcționează pe bani publici. O instituție care lovește profund în noțiunea elementară despre justiție și dreptate. O instituție alimentată de foamea românilor de opresiune și de scandal. O intituție care ne arată că sistemul românesc este profund bolnav. În nicio țară normală la cap nu există nicio instituție care să aibă un asemenea grad de opacitate și să interpreteze legile cu un asemenea exces de zel.
Am văzut la Neamț oameni declarați incompatibili sau în conflict de interese de către ANI și bălăcăriți prin presă, ca în final, în instanță, respectivii să câștige și marea Agenție de Integritate să fie pusă la plătit despăgubiri. Din păcate oamenii au rămas cu imaginea pătată, căci atunci când erau suspiciunile de incompatibilitate presa a scris, dar când s-a dovedit că oamenii erau curați, surpriză, nu s-a mai revenit la subiecte. Un astfel de caz este cel al doctorului Andrița, suspectat, bălăcarit și apoi despăgubit de ANI.
Sperăm ca în cel mai scurt timp această instituție să dispară pentru că este anormal ca legea să fie interpretata doar tehnic și cu exces de zel și să mai existe și oameni plătiți din bani publici să facă așa ceva. În nicio țară din lumea asta nu este posibil ca cineva să fie declarat incompatibil pentru că a uitat să închidă o firmă sau pentru că a continuat o relație comercială ce ține de ani de zile. Modul în care este folosită LEGEA de către ANI în alte țări se chemă ABUZ DE DREPT deoarece LEGEA are prin natura ei 2 componente, litera și spiritul ei, adică cei care o interpretează și judecă fac dreptate, nu exces de zel, luând în calcul doar litera legii. ANI e instituția care te amendează că ai înotat unde este scăldatul interzis, chiar dacă tu ai sarit în apă ca să salvezi un om care se îneca. ANI spune că dacă e lege, e lege, nu aveai ce căuta să intri în apă. Asemenea porcării ar trebui să înceteze odată pentru totdeauna în România. În toate țările europene aleșii locali au afaceri consistente cu autoritățile publice locale și doar dacă se dovedește că au făcut ceva în paguba comunității sunt luați la întrebări, în rest nu e nimeni nebun să spună că dacă ești ales local și copilul tău are o firmă ce prestează servicii comunității locale trebuie să închidă, să dea faliment și să devină șomer.
Pe lângă domnul Andrița care a câștigat procesul cu ANI mai există și alte cazuri interpretate profund nesănătos cum e cel al domnului Liviu Harbuz, al doamnei Emilia Arcan și altele. Hăituiala clasei politice locale ar trebui să se încheie și aleșii, dar mai ales familiile lor, să fie lăsați să muncească cinstit și nu obligați să își treacă afacerile prin interpuși sau să își închidă afacerile.

I.R

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate