Alegeri la Filiala Neamț a Asociației Naționale a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România (ANBPR)

La Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” s-a desfășurat marți, 13 septembrie 2016, în prezența membrilor de la nivelul întregului județ Neamț (peste o sută de bibliotecari din toate unitățile administrativ-teritoariale ale județului), întrunirea Filialei Neamț a ANBPR.

Cu o încărcătură mai densă decât alte întruniri asemănătoare, cea de ieri a avut ca obiectiv prezentarea raportului anual, pe de o parte și alegerea unui nou birou executiv al filialei, pe de altă parte.

În urma votului a fost aleasă o nouă structură de conducere a filialei formată din: Adrian Alui Gheorghe – președinte, Costache Agache, Mihaela Mereuță și Virgil Cojocaru – vicepreședinți, Daniela Anechitei – secretar și Cristina Panaite și Lidia Richter – membri. Biroul executiv nou ales pregăteste participarea la conferința națională a Asociației ce va avea loc în perioada 5-7 octombrie, la Iași.

Adrian Alui Gheorghe, director al Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ: „ANBPR –ul este o asociaţie profesională care pune în valoare profesiunea de bibliotecar, care are o structură naţională impresionantă. La Conferinţa naţională de la Iaşi noi vom veni cu cîteva propuneri concrete de dinamizare şi îmbunătăţire a activităţii asociaţiei, una dintre ele fiind aceea ca ANBPR să devină o asociaţie profesional-sindicală. Acest lucru ar face ca această structură să devină un partener de dialog mult mai credibil cu Ministerul Culturii, cu Parlamentul pentru îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu, pentru respectarea statutului bibliotecii şi a bibliotecarului în societatea noastră”.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate