Alegeri la OFSD Neamț/ Carmen Elena Nastasă, realeasă președinte cu unanimitate de voturi

Femeile social-democrate din județul Neamț și-au ales conducerea pentru următorii ani. Carmen Elena Nastasă, cea care a coordonat activitatea Organizației de Femei social-democrate (OFSD) Neamț în ultima perioadă, a fost oficial confirmată de colegele sale în funcția de președinte. Nu a avut nicio contracandidată și a fost votată în unanimitate.

Conferința de alegeri interne s-a desfășurat marți, 11 octombrie, chiar de ziua de naștere a fostei și actualei președintă OFSD Neamț, Carmen Elena Nastasă.

Dragii mei, ieri a fost pentru mine o zi deosebită, căci oricât mi-aș fi dorit să fiți cu toții în jurul meu, cu siguranță nu reușeam, dacă nu le așeza Dumnezeu asa cum știe el! Așa că am făcut un doi în unul cum numai noi, femeile, știm a face, căci am fost realeși, spre mare mea onoare, ca președintă a doamnelor social-democrate nemțene și m-ați fi felicitat… de ziua mea!

Desigur, toate s-au petrecut sub privirea atentă a câtorva dintre colegi, care au putut să ne evalueze activitatea, să ne dea sfaturi, să facă încurajări. Și să ne laude,căci merităm!!!

Dar știu că, mai presus de orice, ieri, în conferința de alegeri la OFSD Neamț, am analizat ceea ce am reușit deja, căci am avut plăcerea, onoarea, împlinirea, de a fi președintele doamnelor social-democrate din județul nostru timp de un mandat!

Dragile mele, la moment de bilanț sunt mândră să vă spun că am satisfacția că am făcut tot ce am putut, pentru a avea o organizație puternică, recunoscută în țară.

Slavă Domnului, OFSD Neamț e o echipă puternică, mare, bine sudată, cu proiecte de forță și perspectivă. Cred că am demonstrat cât de puternice suntem noi femeile, în orice situație! Am făcut multe sacrificii, am investit timp și suflet, dar a meritat! Personal, consider că am fost omul potrivit la locul potrivit și de fiecare dată am luat cele mai înțelepte decizii! Desigur, vreau să rămân omul potrivit… la locul potrivit și să nu vă dezamăgesc niciodată!

Mulțumesc, Doamne, pentru tot ce mi-ai dat, pentru prietenii pe care îi am și pentru planurile pe care mi le faci pentru viitor!

Dragile mele, câte o îmbrățișare caldă fiecăreia!

Mulțumesc dragi colegi care ați fost lângă mine în acest moment important: Daniel Harpa – președinte PSD NEAMT, Ionel Arsene – președinte Consiliul Județean Neamț, Oana Bulai – președinte PSD Roman, Florentina Luca-Moise – președinte PSD Piatra Neamț, Adrian Niță – prefectul județului Neamț, Neculai Puscașu – președinte OPSD Neamț!

Împreună facem o echipă puternică și vă sunt recunoscătoare pentru toată susținerea!, transmite Carmen Elena Nastasă, președinta OFSD Neamț.

Cu prilejul reconfirmării ei în această funcție, dar și a zilei sale de naștere, Carmen Elena Nastasă a fost înconjurată la final de conferință cu căldură, flori și îmbrățișări. Daniel Harpa, președinte interimar PSD Neamț și primar al orașului Târgu-Neamț i-a oferit un superb buchet de flori, plus încă unul la fel de minunat, din partea lui Ionel Arsene- președintele Consiliului Județean Neamț.

Carmen Elena Nastasă este una dintre cele mai muncitoare doamne social- democrate pe care le cunosc, un om bun care a organizat nenumărate evenimente de succes și care se implică fără să stea pe gânduri în rezolvarea de cazuri sociale, medicale.

Felicitări, Carmen! Să conduci doamnele și domnișoarele din OFSD Neamț pe drumul spre succes! Noi suntem alături de tine. La mulți ani!, a declarat Daniel Harpa.

Andreea Trăsnea

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate