ANUNȚ LANSARE PROIECT: iCultură la Sat

ANUNȚ LANSARE PROIECT: iCultură la Sat

Cod proiect: 16

Asociația Culturală valea Bistriței, în parteneriat cu primăria Comunei Tasca implementează începând cu aprilie 2023, proiectul ,,iCultură la sat”, beneficiari fiind elevii Școlii Gimnaziale ”Vasile Mitru” Tașca.

Apel PNRR/2022/C11/I5 – 1

Proiectul este finanțat prin Ministerul Culturii –Unitatea de Management a Proiectului, Administrația Fondului Cultural Național, Investiția I5, în cadrul apelului „PNRR/2022/C11/MC-AFCN/I5-1/ Creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural (I5-1)”. Perioada de implementare a proiectului este de 14 luni, în perioada 01 aprilie 2023 –31 mai 2024, în localitatea Tașca, județul Neamț.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de facilitarea accesului la cultură a locuitorilor din Tașca, județul Neamț prin organizarea de activități și evenimente culturale timp de 14 luni, activități ce vor contribui la dezvoltarea culturala a elevilor și adulților, la promovarea artiștilor locali și la promovarea artei și tradițiilor românești în rândul publicului larg.

Obiective specifice:

OS1: Dezvoltarea de aptitudini creative și artistice în rândul a 40 de elevi cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani din localitatea Tașca prin participarea activă a acestora timp de 12 luni la ateliere de creație și cunoaștere, cursul de dans și mișcare și cursul «Artă şi patrimoniu».

OS2: Promovarea incluziuni și a toleranței prin organizarea clubului de lectura intitulat "Clubul Poveștilor", în Tașca, club unde 40 de elevi vor desfășura timp de 10 luni ateliere de scriere creativă, vor citi cărți din lumea poveștilor și își vor expune poveștile și poeziile.

OS3: Realizarea unei dezvoltări culturale durabile prin implicarea timp de 14 luni a 5 cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Vasile Mitru, alături de artiști locali pasionați de păstrarea tradițiilor românești în organizarea şi realizarea de activităţi culturale.

OS4: Organizarea festivalului în luna mai 2024, eveniment în care artiștii de muzică clasică, artiștii de muzică populară, pictorii, dansatorii și elevii vor oferi momente culturale inedite locuitorilor din Tașca și din localitățile limitrofe.

OS5: Crearea unui spaţiu cultural de învăţare activă, fizic și online, prin vizite la muzee, monumente, expoziții, excursie la Palatul Culturii din Iași și participarea elevilor din Tașca la un concert susţinut de Filarmonică din Bacău.

Manager proiect,

Marian- Robert FOTEA

„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate