BAC 2014: A început evaluarea competențelor digitale

Astăzi este prima zi în care absolvenții de liceu susțin proba de evaluare a competențelor digitale, în cadrul examenului de bacalaureat.

Conform Calendarului oficial publicat de Ministerul Educației, Evaluarea Competențelor Digitale -proba D a bacalaureatului- este susținută în perioda 16- 20 iunie. Testarea este obligatorie pentru candidații de la toate profilurile și specializările/ calificările.

La cele trei centre de examinare din Târgu Neamț, examenul a început în jurul orei 12.00, cu doi examinatori în fiecare sală. Nu s-au semnalat nereguli.

Subiectele au ajuns în centre pe hârtie scrisă și sunt stabilite de Centrul Național de Evaluare și Examinare, pe baza programei școlare a materiei de studiu Tehnologia Informației și a Comunicațiilor (TIC), disciplină studiată la același nivel indiferent de profil și specializare, pe parcursul claselor a IX-a și a X-a.

Repartizarea în sălile de examen se face în ordine alfabetică, fiecare candidat la un calculator, după ce li se verifică actul de identitate. Timpul total de care dispun candidații pentru rezolvarea subiectului primit este de 90 de minute, din care 30 de minute au acces la internet, apoi computerul este deconectat. În primele 15 minute trebuie să rezolve fișa A, iar pentru rezolvarea cerințelor din fișa B, au la dispoziție celelalte 75 de minute. Punctajul cumulat al celor două fișe este de 100 de puncte.

La finalul examenului, candidatul predă foile cu rezolvarea subiectelor. De asemenea, furnizează membrilor din comisie folderul unde au memorat produsul software obținut după rezolvarea subiectelor și fișierul unde au scris răspunsurile la întrebările din subiecte.

Nivelul de competență digitală al fiecărui absolvent se calculează în funcție de punctajul obținut (fără punct din oficiu). Dacă are 0-25 puncte este utilizator începător, 26- 50 puncte: mediu, 51- 74 puncte: avansat sau 75-100 puncte: experimentat.

Candidații târg nemțeni care au susținut astăzi proba de evaluare a competențelor digitale s-au declarat mulțumiți de subiecte și sunt siguri că vor obține un calificativ satisfăcător. Peste 800 de candidați vor susține proba D la Târgu Neamț.

Andreea Trăsnea

Articolul BAC 2014: A început evaluarea competențelor digitale a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate