Bârnădenii ne povestesc cum e viaţa în vârf de munte

Satul Bârnadu este situat la o altitudine de 1050 de metri. Aparţinând comunei Bicaz‑Chei, în acest cătun izolat mai locuiesc astăzi puţine familii. Pentru a ajunge în acest sat situat în vârf de munte oamenii sunt nevoiţi să parcurgă mulţi km pe jos pe un drum anevoios, printre stâncile imense de pe Valea Şugăului, cunoscut de către localnici sub denumirea de Chicicu. Cei care au maşină pot urca mai uşor pe un drum forestier, pe Valea Lapoşului. Pe acest drum urcă şi turiştii cu maşini de teren care sunt fermecaţi de frumuseţile zonei. De sus se pot vedea Cheile Şugăului, Vârful Criminişului şi Vârful Haşmasul Mare.
Este greu de crezut că în vârful munţilor, în pustietate, pot să trăiască oamenii! O viaţă grea, mai ales pentru bătrânii care se deplasează greu, dar şi pentru copiii care trebuie să parcurgă aproximativ 5 km pentru a ajunge la şcoală. O parte dintre ei aleg să stea în gazdă, în sat, dar nu este uşor să stea departe de părinţi şi fraţi de la vârste atât de fragede.
Bârnădenii sunt oameni harnici care cresc animale şi se hrănesc cu ce au în gospodării, aprovizionarea cu ceea ce este necesar în orice casă se face destul de greu.
Satul are o bisericuţă din lemn, locul unde duminica şi în sărbători oamenii se adună şi povestesc despre copiii plecaţi în străinătate, de dorul lor şi de singurătatea care îi apasă.
Lacrimile le spală faţa zi de zi pentru că dacă o parte dintre tineri au coborât şi şi‑au construit case în sat, cei bătrâni conştientizează faptul că pentru ei nu o să se mă schimbe nimic şi că restul zilelelor rămase le vor petrece aici.
În ciuda distanţei mari şi a drumului greu de parcurs, cei ce se încumetă să viziteze acest loc vor găsi o oază de linişte şi vor descoperi oameni frumoşi şi primitori, oameni de la care ai ce învaţa.

Sursa foto/video:timarumihai,blogspot,Parohia Barnadu,youtube(TVR 1)

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate