Bicaz – A furat din casele oamenilor, iar acum plătește

La data de 12 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Bicaz, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în Bicaz, la domiciliul unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 5-12 ianuarie a.c., un bărbat de 33 de ani, din Bicaz ar fi pătruns, în mai multe imobile, din Bicaz, de unde ar fi sustras scule, echipamente electrice și alte bunuri.

Bărbatul de 33 de ani a fost condus la sediul Poliției orașului Bicaz, în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat, persoana în cauză a fost reținută, pentru 24 de ore, fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

La data de 12 ianuarie a.c., bărbatul de 33 de ani a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

sursa: IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate