Călăreții, deliciu vizual și auditiv, la nunțile tradiționale din Bicaz Chei

În Bicaz Chei, tradițiile și obiceiurile vechi, poate chiar uitate la un moment dat, au revenit. Un exemplu elocvent fiind felul în care se organizează nunta. Dacă mai anii trecuți, mirii alegeau să meargă la cununie și la restaurant cu limuzina sau mașini de epocă, astăzi îi vedem însoțiți de călăreți.
Încă de dimineață, porțile caselor mirilor sunt împodobite cu brazi încărcați cu baloane, fundițe și beteală, de către cavalerii și domnișoarele de onoare sau de către renumiții călăreți.

În general, călăreții sunt feciori, tineri neînsurați, care urcați pe cai zdraveni, de asemenea împodobiți cu „canaci” roșii, de obicei, și cu clopoței, însoțesc mirele, de acasă până la mireasa aleasă, chiuind și anunțând lumea că e nuntă mare în sat.

După ce buchetul a fost înmânat miresei, călăreții însoțesc mirii și nuntașii până la biserică.
Tinerii sunt îmbrăcați în costume naționale autentice și atrag privirile tuturor prin prezența și prin strigăturile care răsună pe tot parcursul participării lor la ceremonie.

Acest loc încărcat spiritual, plin de tradiție, merită văzut, iar participarea la o astfel de nuntă este un deliciu, mai ales pentru cei care nu sunt de prin partea locului și nu au avut ocazia niciodată să se întâlnească cu obiceiurile locale.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate