Caricatură de protest liberal la podul de la Luțca

PNL a invitat o parte a presei la o conferință de presă la podul de la Luțca, dar acolo s-a făcut de fapt un fel de pseudo-protest, incompetent regizat.

Protest mai jenant nu s-a văzut la Neamț. Presa de propagandă chemată la fața locului nu a reușit să găsească nici măcar un om care să spună că a venit acolo pentru că vrea să dea consiliul județean bani pentru un pod de pontoane sau ceva apropiat de demersul organizatorilor liberali.

S-au chinuit vreo doi jurnaliști să scoată câteva vorbe de la oamenii aduși la aceasta manifestație ca să argumenteze demersul PNL, dar, cu toată silința de care au dat dovadă și nici chiar cu întrebări ajutătoare, nu au reușit. Unul dintre cei prezenți zicea că a venit să facă un pod, altul a zis că a venit pentru demolarea podului, altul zicea ceva cu mafia lui Arsene care e în concediu la mare și sărea de la o idee la alta și tot așa. O doamnă coerentă, dar care, se pare, nu fusese instruită de organizatori, nu voia să audă de niciun pod de pontoane sau ceva legat de demersul PNL, ci voia un pod nou, așa cum a avut înainte. Cea mai memorabilă discuție a fost între doi jurnaliști, unul povestind că a venit acolo să protesteze contra ”miliției din Sagna” care i-a luat permisul cu câteva minute înainte de a ajunge la protest.

Se auzeau din când în când din publicul prezent la protestul PNL „PNL este la guvernare, domnilor” și ceva huiduieli. A mai fost prezent și un senator de la AUR, dar liberalii nu au vrut sa îl lase să le vorbească oamenilor prezenți și tot așa a continuat circulețul micilor liberali.

Ca de obicei, cei din PNL nu s-au pus de comun acord înainte sau s-or fi pus, dar s-a schimbat scenariul în ultimul moment, căci unul zicea că nu are nicio treabă cu protestul și că alții au organizat ca mai apoi să intervină președintele PNL, Lazăr George, și să spună că el a organizat și a scos autorizație pentru protest. Se mai vedeau la acest protest niște pancarte autocolantate cu expresiile deja uzate ale PNL Neamț axate pe mesaje obsesiv-repetitive contra Arsene și PSD și, ca imagine generală, se vedea nivelul incredibil la care a reușit să coboare PNL-ul la Neamț.

Îndemnăm toți cetățenii cu drept de vot să caute la propaganda PNL și să vizioneze filmările de la protestul cu liberalii la podul de la Luțca și, dacă se regăsesc în ceea ce fac și ce spun acești PNL-iști, să-i voteze neapărat la următoarele alegeri. Cei care nu vor rezona cu ce văd, cel puțin se vor întreba dacă ”Las Fierbinți” e serial de comedie sau documentar.

De asemenea, îndemnăm și toți liderii politici din Neamț să vizioneze filmările de la acest pseudo-protest ca să învețe din greșelile altora.

Iosub Robert

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate