Câți bani cheltuie Primăria pentru iluminatul festiv

În curând, pe străzile orașului vor străluci mii de beculețe, dornice să introducă târgnemțenii în magia sărbătorilor de iarnă.

Anul acesta, Primăria a scos din bugetul local mai puțin de 80 000 lei pentru iluminatul festiv, o sumă infimă comparativ cu alte orașe. Au fost achiziționate instalații noi: “Instalațiile de la pod până la Poliție, inclusiv cele din parc, sunt toate noi, achiziționate recent de Primărie. Am ajuns la concluzia că este mai convenabil să le cumpărăm decât să le închiriem. Nu numai că pot fi refolosite și în următorii ani, dar prețul cu care le-am achiziționat este mai mic decât dacă le-am fi închiriat. Fiind un oraș mic, firmele care închiriază nu ne oferă modele mai noi, alea le dau în orașele mai mari”, spune city managerul Vasile Apopei.

Un alt avantaj este faptul că furnizorul acceptă plata eșalonat pe 2015.

Administrația publică locală intenționează organizarea unui atelier în cadrul Centrului de Întreținere Urbană, unde ar putea fi confecționate ornamente: “Din primavară, sperăm să facem noi, Primăria, tot ce înseamnă ornamente de Crăciun pentru stâlpi- obiectele din fier- ca să nu le mai cumpărăm. Și acele obiecte sunt foarte scumpe. Pe timp de vară se pot lucra, să le avem pregătite pentru finalul anului. Încercăm să ne auto-gospodărim, să ținem cât mai strâns de bani, să-i cheltuim cât mai cu cap”, a conchis Vasile Apopei.

Sâmbătă, 6 decembrie,la ora 17.00 va fi aprins oficial întreg iluminatul festiv de către primarul Daniel Harpa.

Andreea Trăsnea

Articolul Câți bani cheltuie Primăria pentru iluminatul festiv a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate