Centrul Militar Judeţean Neamţ – 50 de ani de profesionalism

La 17 februarie 2018 se împlinesc 50 de ani de când ministrul Forţelor Armate a hotărât înfiinţarea centrelor militare, moment considerat ca fiind începutul procesului de formare a organelor militare teritoriale din Armata României. Este o reală mândrie să poţi purta pe umeri istoria militarilor care, prin dăruire şi experienţă, au reuşit să pună în valoare sistemul de mobilizare, corelând încorporarea recruţilor cu nevoile de completare a marilor unităţi şi unităţilor pentru îndeplinirea misiunii specifice şi realizarea idealurilor naţionale de unitate, suveranitate şi independenţă.

Cu prilejul acestei aniversări, în data de 14 februarie 2018, Centrul Militar Judeţean Neamţ organizează o activitate festivă în cadrul căreia vor fi prezentate istoricul, misiunile şi rolul centrului militar în cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi în relaţia cu comunitatea locală, tradiţiile militare ale judeţului Neamţ

La această activitate sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice locale, şefi/comandanţi ai instituţiilor cu atribuţii din cadrul Sistemului Naţional de Apărare din judeţ, reprezentanţi ai eşaloanelor superioare, cadre militare în rezervă şi în retragere, persoane care au activat în cadrul unităţii.

Evenimentul va avea loc miercuri, 14 februarie 2018, între orele 12.15 – 12.30, la sediul Centrului Militar Judeţean Neamţ situat în mun. Piatra Neamţ.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate