Cercul de istorie și geografie ”Gheorghe Iacomi” – Școala Hangu

Doamna Dumitrina Ungureanu, profesor de geografie și istorie la Școala Hangu, de anul trecut, a decis să facă ceva special pentru elevii din Hangu, așa că a înființat , în anul 2017   Cercul de geografie ”Simion Mehedinți”.
Întâlnirile cu cei 17 elevi, membri ai acestui cerc, aveau loc la bibliotecă, în fiecare joi de la 1,oo PM.
Fiecare întâlnire a avut o altă temă ”Luna pădurii”, ”Factori de poluare”, ”Protejarea mediului înconjurător” ”Cutremurele de pământ”, ”Adunarea selectivă a gunoiului”, ”Diferența dintre zonele urbane și cele rurale”, etc.
În anul școlar 2017 – 2018, doamna profesor a decis să schimbe numele în Cercul de geografie și istorie ”Gheorghe Iacomi”, pentru a le aminti elevilor personalitatea marcantă a acestui om minunat, care pe lângă profesia de medic, a iubit nespus Masivul Ceahlău și Valea Bistriței.

În acest an, la primele întâlniri am vorbit despre costumul popular din zona noastră și despre tradiții și obiceiuri. Am mers în vizită la Biserica din Chirițeni, strămutată din zona Lacului Izvorul Muntelui și declarată monument istoric. Biblioteca Hangu este partener al acestui proiect.
În primăvara anului trecut am plantat nuci și mesteceni în parcul din centrul comunei Hangu.
Este o profesoară specială, pe care toți elevii o iubesc și o respectă. Printre alte activități, în acest an și-a propus și realizarea unei publicații, în cadrul acestui cerc. A mobilizat și motivat copiii să adune fotografii vechi și să realizeze interviuri cu oameni în vârstă. Toți elevii care s-au implicat în proiectul ”Hangu – lacrimi din adâncuri” au primit zece la geografie și au fot recompensați, la bibliotecă, cu diplome și cărți„, a declarat doamna bibliotecar, Pântea Liliana.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate