Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
vineri 2 decembrie 2022
  • :
  • :

Cod galben de ninsori în Neamț

cod-galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori viscolite în zonele de munte valabil de marți – 27 decembrie de la ora 20.00 și până joi – 29 decembrie la ora 10.00.

Zonele afectate sunt: Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Vrancea și Vâlcea.

În intervalul menţionat în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent şi vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala şi în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.

Începând cu data de 29 decembrie vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor în nordul şi centrul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est.