Copacul trufaş din Bicaz‑Chei care supraveghează ”din” acoperiş întreaga curte!

Oamenii din Bicaz‑Chei iubesc natura! Asta rezultă din ceea ce am văzut zilele trecute în timp ce făceam o plimbare prin această comună.
Iar pentru a vă demonstra acest lucru nu puteam să găsesc un exemplu mai bun decât acesta: bucurându‑mă de vremea frumoasă, m‑am gândit să vizitez puţin comuna Bicaz‑Chei ; În timp ce mergeam şi mă uităm în jur, am zărit în curtea unui localnic, chiar lângă gardul ce o împrejmuia, un măr. Acum o să spuneţi…şi ce? Nu am mai văzut până acum meri!? Ei bine! imaginea pe care o oferea copacul, nu era una obişnuită căci ieşea din acoperişul unui spaţiu amenajat pentru a proteja lemnele de vremea rea. La sate oamenii au tot timpul rezerve de lemne, le taie şi le aşază foarte frumos în “şopru”(regionalism pentru spaţiu unde depozitează lemnele), şi pentru că aceşti gospodari sunt credincioşi şi iubesc tot ceea ce a făcut Dumnezeu, nu i‑a lăsat sufletul să taie mărul, ci i‑au făcut „loc” prin acoperiş.
Imaginea este amuzantă, dar de apreciat şi cred că aceşti oameni merită tot respectul!

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate