Copii, pregătiți ghiozdanele! Luni, 11 septembrie, începe școala!

Luni, 11 septembrie 2017, copiii își iau ghiozdanele și uniformele și pornesc spre un nou an școlar cu emoții, cu sufletul la gură și cu speranța că va fi unul ușor și plin de realizări.
Noi le urăm succes tuturor elevilor, la cât mai multe note de 10!

Structura anului școlar 2017-2018

Potrivit ordinului de ministru disponibil atașat, cursurile anului şcolar 2017-2018 încep luni, 11 septembrie și însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018) şi semestrul al II-lea (12 februarie 2018 – 15 iunie 2018).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018), vacanţă intersemestrială (3 – 11 februarie 2018), vacanţa de primăvară (31 martie – 10 aprilie 2018) şi vacanţa de vară (16 iunie – 9 septembrie 2018). Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 28 octombrie – 5 noiembrie 2017. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018 pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale, care vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate