Corecție administrativă pentru un sector de drum național din Cheile Bicazului. Județul Harghita vrea din nou să se judece pentru hotarul cu județul Neamț

Împreună cu reprezentanții Consiliului Județean Neamț, prefectul de Neamț Adrian Niță a participat astăzi la semnarea unui act administrativ care corectează o situație nefirească privind administrarea unui sector de drum ce se află pe teritoriul județului nostru.

În acord cu decizia Curții de Apel Ploiești nr.454/27.06.2020 și Hotărârea Consiliului de Administrație a CNAIR SA nr. 5/6.04.2023, directorul general regional al DRDP Iași și cel al DRDP Brașov au încheiat astăzi procesul verbal de constatare si identificare al sectorului de drum național DN 12 C km 27+785-32+000 aflat în administrarea DRDP Brașov în vederea trecerii acestuia în administrarea DRDP Iași.
Acest sector de drum cuprinde 3 poduri cu deschidere între 6 și 10 m și un tunel lung de 155 m.

Reamintim că, Instituția Prefectului – Județul Neamț a fost citată într-un nou dosar aflat pe rolul Tribunalului Harghita, în calitate de pârâtă, alături de UAT Gheorgheni, UAT Bicaz Chei, UAT Județul Neamț, Instituția prefectului – Județul Harghita, O.C.P.I. Harghita, O.C.P.I. Neamț și S.C.Satelit NT SRL , în care reclamantul, UAT Județul Harghita, prin Consiliul Județen Harghita, solicită din nou anularea procesului verbal de delimitare având ca obiect stabilirea traseului de hotar administrativ pe porțiunea comună Gheorgheni – Tulgheș – Bicaz.

În fapt, este vorba despre același proces verbal de delimitare care a făcut obiectul dosarului nr.1417/105/2011* și asupra căruia Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat definitiv, prin Decizia nr.454/27.06.2020, în sensul respingerii cererii de anulare a respectivului act.

Prin cererea formulată de către Consiliul Județean Harghita nu sunt invocate noi motive față de acțiunea anterioră care să justifice promovarea unei alte cereri cu același obiect.

informează Adrian Niță, prefectul de Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate