Creativitate şi diversitate culturală la Mall Forum Center

Ziua de 9 mai are o triplă semnificaţie pentru noi, românii. Este o zi în care sărbătorim Independenţa României declarată pe 9 mai 1877, dar şi Ziua Europei. Cea de-a treia semnificaţie este legată de data de 9 mai 1945, moment când la cartierul general sovietic din Berlin s-a semnat actul de capitulare necondiționată a Germaniei – act care a marcat sfârșitul celui de–al doilea război mondial pe teatrul european de război.
Pentru că această zi nu putea să treacă neobservată, Asociaţia Cultural Social Economică Christiana a organizat la Mall Forum Center un eveniment sub deviza „Creativitate şi diversitate culturală”. Este un eveniment în care s-a promovat diversitatea, prin faptul că i-a avut ca invitaţi pe copiii din Ansamblul de dansuri greceşti „Niki”, dar şi creativitatea, deoarece micii artişti plastici de la Palatul Copiilor, coordonaţi de profesorul Lucian Gogu Craiu, au primit diplome şi premii pentru picturile realizate. Cu această ocazie, Asociaţia Christiana şi-a premiat toţi colaboratorii, oferindu-le diplome de onoare. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, cadre didactice, părinţi şi, bineînţeles, foarte mulţi copii.

Mihaela Iosub

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate