Cum se gestionează cazurile medicale la spitalul din Bicaz

Spitalul de la Bicaz preia cazurile medicale din zona Valea Muntelui, iar după triaj cazurile mai grave sau suspiciunile de coronavirus sunt transferate la Roman sau Piatra-Neamț, după caz.

Urgențele cardiovasculare sunt imposibil de gestionat la Bicaz, deoarece, spune managerul dr. Letiția Damoc, nu există cardiolog, nici computer tomograf. Din acest motiv, în unele situații, se apelează la sprijinul celorlalte spitale din Neamț, în funcție de specificitatea cazului.

Ca măsură de precauție, pacienții sunt consultați individual, în saloane separate, pentru a evita orice formă de contaminare.

Spitalele suport COVID-19 din Neamț sunt doar cele de la Piatra-Neamț și Bisericani, iar celelalte spitale din Bicaz, Târgu Neamț și Roman preiau restul cazurilor din județ.

Managerul spitalului de la Bicaz a mai declarat pentru publicația noastră și faptul că este necesar un protocol mai clar și mai eficient între spitale, pentru a evita sincopele de așteptare și de luare a unor decizii. Însă, în anumite cazuri mai speciale, cum a fost cel al bătrânului cu hemipareză (click aici pentru articol), transferat la Piatra-Neamț și apoi la Roman, contează foarte mult decizia de moment a medicului care investighează cazul.

Principalul scop este salvarea pacientului, protejarea cadrelor medicale, și, în lipsa unor protocoale precise, se încearcă luarea celor mai bune decizii.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate