Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Dum­ne­zeu. 

Moaștele au fost primite ca dar de mulțumire de către Domnul Moldovei, Vasile Lupu, în luna mai 1641, din partea Patriarhului Partenie al Constantinopolului.

Un număr impresionant de pelerini a ajuns la Iași în aceste zile, pentru a se închina la moaștele Cuvioasei, în ciuda pandemiei de Covid-19.

Se spune că Sfânta Parascheva a săvârșit atâtea minuni mai multe decât numărul stelelor şi nisipul mării, că vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei.

Potrivit creștin ortodox.ro, Sfânta Parascheva  s-a născut la începutul secolului al XI-lea, în satul Epivat, nu departe de Constantinopol, din părinti bogati și binecredinciosi. La vârsta de zece ani, auzind în biserica cuvintele: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), răspunde strigătului dumnezeiesc: își schimbă hainele cu îmbrăcămintea unui cerșetor.

Decide să-si părăsească părinții pentru Hristos, înainte de a împlini 20 de ani. Ajunge la Constantinopol, unde se bucură de învățătura unor călugări cu viața duhovnicească plăcută Domnului. La sfatul acestora, merge la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde se va nevoi cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului.

Într-o noapte, la vârsta de 25 de ani, un înger îi descoperă în vis că trebuie să se reîntoarcă în locurile părintești.

Potrivit tradiției, revine în Epivat fără să spună cuiva cine este și de unde vine. După alti doi ani de nevointa, la varsta de 27 de ani, trece la cele vesnice. A fost îngropată ca o străina, aproape de mare. După câțiva ani, valurile au adus la țărm trupul neînsufletit al unui marinar. Un sihastru care viețuia în acele locuri, i-a rugat pe câtiva creștini să-l îngroape. Acestia, in timp ce sapau, au descoperit un trup neputrezit. Nu au dat importanță acestui lucru și au pus alături de el si trupul marinarului. Dar în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis Cuvioasa Parascheva și i-a poruncit să ia trupul ei și să-l aseze la loc de cinste. Astfel, trupul Sfintei Parascheva a fost dus în biserica „Sfinților Apostoli” din Kallicrateia.

Moaștele Sfintei Parascheva au ajuns în țara noastră în anul 1641. În prezent, sunt depuse la Catedrala mitropolitană din Iași.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate