De la căldură și aer greu de respirat, la furtuni

Luni (6 iulie)
Vremea fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, canicularã în regiunile sud-estice, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi, pe arii extinse în Muntenia, în cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Olteniei şi al Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 36 de grade. În sud-vestul, centrul şi sud-estul ţãrii, precum şi în zonele de deal şi de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã temporar accentuatã, ce se va manifesta prin averse, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului, vijelii şi grindinã. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala local, cel mai probabil în regiunile vestice şi nordice, mai ales pe parcursul nopţii. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Temperaturile minime se vor încadra între 11 şi 25 de grade.

Marti (7 iulie)
Vremea va fi în general instabilã în cea mai mare parte a ţãrii. Vor fi perioade cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului, grindinã şi vijelii. Ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local cantitãţile de apã vor fi însemnate. Temperaturile maxime, mai scãzute faţã de ziua precedentã, cu precãdere în regiunile vestice, sud-vestice, centrale şi nordice, se vor încadra între 17 grade în nord-vest şi 34…35 de grade în sud-est, unde şi disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. Minimele termice vor fi cuprinse între 6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 19 grade pe litoral.

Miercuri (8 iulie)
Vremea se va rãcori şi în regiunile sudice şi sud-estice, astfel cã la nivelul întregii ţãri vor fi temperaturi maxime în general între 20 şi 29 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi averse în general slabe pe arii restrânse în partea central-sudicã a teritoriului şi izolat în centru şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale în zona montanã înaltã şi temporar în est şi în sud-est. În cursul nopţii, vremea va fi rece în nord, în centru şi la munte, temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiuni şi 18 grade pe litoral şi izolat se va forma ceaţã.

sursa: jurnaldevreme.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate