Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
vineri 2 decembrie 2022
  • :
  • :

Decizie definitivă a Înaltei Curți: Prelungirea stării de alertă și certificatul verde au încălcat drepturile omului

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe 16 octombrie 2022, definitiv, într-un proces care a contestat prelungirea stării de alertă în pandemie, mai precis certificatul verde.

Reclamanții au cerut anularea prevederilor HG 1183/2021 care condiționa participarea la activități publice și circulația liberă de obținerea certificatului verde. Chiar dacă procesul a dat câștig de cauză doar reclamanților din proces, deciziile Curții Supreme se publică în Monitorul Oficial și trebuie luate în considerare de instanțele de judecată. Adică cei care au fost afectați de efectele hotărârii de guvern pot cere daune materiale sau morale în baza deciziei definitive a ÎCCJ din 16 octombrie 2022.

Completul de judecători de la ÎCCJ a menținut decizia Curții de Apel București care a invocat drepturile omului ( ex: Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță; Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil) și a respins recursul Guvernului ca tardiv formulat, a respins recursul MAI ca neavenit, a respins recursul CNSU ca nefondat.

Decizia Curții de Apel București a fost următoarea: Anulează în parte HG nr.1183/2021 și HCNSU nr.101/2021, în privința dispozițiilor din anexe care condiționează participarea la diverse activități de vaccinare/imunizare sau de testare pe cheltuiala proprie a persoanei în cauză. În baza art.6 din CEDO, a art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a deciziei CCR nr.392/2021, suspendă executarea față de reclamanți, a dispozițiilor din anexele HG nr.1183/2021 care condiționează participarea la diverse activități de vaccinare / imunizare sau de testare pe cheltuiala proprie a persoanei în cauză, până la data de încetării aplicabilității acestui act normativ.Motivarea sentinței poate fi citită aici – click.

Mai jos, minuta ÎCCJ:

Complet de judecată: C10-AP

Numărul documentului de soluționare: 5486/2022

Data documentului de soluționare: 16.11.2022

Tipul documentului de soluționare: Hotarâre

Soluție: Respingere recurs – Tardiv

Detalii soluţie: 

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 1796 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge, ca neavenit, recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia Generală Juridică împotriva aceleiaşi sentinţe.

Respinge recursul declarate de recurentul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de DSU împotriva sentinţei nr. 1796 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.

Mai multe informații pe luju.ro

* Cititi aici actiunea avocatei Elena Ciuchi

* Cititi aici motivarea sentintei lui Amer Jabre

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *