Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
marți 7 februarie 2023
  • :
  • :

„Delicii Gastronomice” la Bicaz. Primarul a înmânat diplome și suveniruri

In data de 13.11.2022, la Casa de Cultură a orașului Bicaz a avut loc o activitate de suflet.

Urbea de sub baraj, în spiritul tradiției stăbune, în pragul postului Crăciunului, a participat în număr destul de mare la una dintre activitățile din cadrul proiectului Și eu pot!, având ca tematică Deliciile gastronomice.

A fost o activitate ce a avut ca principal obiectiv aducerea comunității laolaltă, fără un motiv anume, doar pentru a petrece de drag puțin timp împreună, ca oamenii să se bucure unii de alții, să afle unii despre alții și unii de la alții, să socializeze, cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă astfel de întâlniri nu au fost posibile datorită restricțiilor pandemice. Atmosfera de relaxare și voie bună a fost susținută nu doar de bucatele deosebite, pregătite meticulos, de către doamnele cu talent și experiență în arta gastronomică, așa încât să fure ochiul și să ispitească, ci și de cele două momente artistice coordonate de către doamna profesor Iulia Popescu și doamna Claudia Antoche, ambele făcând parte din echipa de organizare, alături de doamnele Anca Luca, Hanganu Victoria, Mihaela Scurtu, Florica Budacă și Popovici Elena, care a fost și inițiatoarea proiectului, demarat cu câțiva ani în urmă. Întreaga activitate a fost coordonată de către Mihaela Apetroei ca parte a echipei de organizare. Se cuvine amintit faptul că activitatea a debutat cu binecuvântarea dată de către preotul Popa Mihail, care a certificat pentru încă o dată că tradiția și credința merg mână în mână. Toate persoanele care au prezentat și oferit celor prezenți la activitate din deliciile lor, au primit în semn de apreciere câte o diplomă și un suvenir, acordate în semn de apreciere și prețire de către organizatori și înmânate de către domnul primar Nicolae Sălăgean, care s-a aflat ca de obicei în mijlocul urbei sale și a fost solidar cu organizatorii.

Se cuvine să aducem calde mulțumiri, pe această cale, tuturor celor care au fost prezenți la eveniment, dar și celor care au pus umărul, mai mult sau mai puțin, la facilitarea unei astfel de oportunități.

Ne dorim ca tradiția să meargă mai departe și să o promovăm și prin intermediul altor activități de suflet, făcute din suflet, pentru toate sufletele urbei de sub baraj.