Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
sâmbătă 20 august 2022
  • :
  • :

Deputatul Ciprian Șerban: „Consilierii PNL votează în Consiliul Județean evident contra intereselor nemțenilor”

Deputatul Ciprian Șerban (PSD Neamț) este unul dintre nenumărații politicieni care au criticat decizia PNL de a se opune prin vot în Consiliul Județean Neamț construirii unui nou spital în județ. PNL este singurul partid care s-a opus acestei investiții în Neamț, toți ceilalți consilieri din CJ Neamț votând pentru acest proiect.

Iată ce a declarat Ciprian Șerban în acest sens:

Este incredibil cât de jos pot coborî consilierii județeni PNL. Iar s-au opus unui proiect legat de construcția unui nou spital în Neamț.

Am văzut și am trăit multe în viața politică, dar niciodată nu mi-am imaginat că voi vedea niște aleși locali care să se opună construcției unui nou spital doar pentru că acest spital este construit la inițiativa președintelui PSD Neamț, Ionel Arsene.

Ca și în alte cazuri în care s-au făcut de râs prin instanțe, și de această dată liberalii acuză că ar fi niște ilegalități la construcția noului spital, dar fără să spună care sunt acestea. Astfel, ei fac tot posibilul să blocheze orice e legat de noul spital. Lupta PNL contra PSD a ajuns la un nivel de fanatism politic nemaivăzut. Consilierii PNL votează în Consiliul Județean evident contra intereselor nemțenilor. E atât de evident fanatismul lor, încât consilierii județeni USR au ajuns să se delimiteze de liberali și să voteze alături de PSD proiectele importante pentru județ.

Fac pe această cale un apel către colegii liberali să facă ceva în privința propriei organizații politice, deoarece de la toți liberalii cu care am vorbit, încercând să aflu de se opun oricărui proiect legat de noul spital, am aflat același lucru. Toți s-au plâns că au primit ordin politic și că au fost amenințați că, dacă nu îl respectă, vor fi dați afară din partid.

Sunt om politic și pot înțelege faptul că ce decide partidul trebuie să îmi asum și eu, doar că, din câte spun chiar membrii PNL Neamț, în cazul de față la PNL a ajuns să decidă unul singur și să impună tuturor ce să facă, fără să le argumenteze măcar decizia. Acest lucru, când contravine intereselor tuturor nemțenilor, este de natură să îngrijoreze.

Nu sunt în măsură să dau lecții de politică colegilor liberali, nu vreau nici să jignesc pe nimeni, dar eu, dacă aș ajunge să fiu pus să aleg între a mă opune construcției unui spital în Neamț și excluderea din partid, aș vota cu fruntea sus orice e legat de construcția unui spital, indiferent de la ce partid ar veni.

a declarat deputatul Ciprian Șerban

Sursa foto: Ciprian Serban, Facebook

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt